Fanfic Blog

Primul meu an de liceu. Yuck! Probabil ca era o reactie cat se poate de normala. Niciunul din parintii mei nu se dadusera in vant dupa scoala, dupa noii colegi sau sa cunoasca oameni noi. Asa ca eu nu aveam de la cine sa mostenesc entuziasmul. Acum se schimbasera mult de cand se cunoscusera, si imi spuenau: “Renesmee, iubito, nici noua nu ne-a placut la liceu, dar acolo ne-am cunoscut si ne-am indragostit si viata noastra s-a schimbat complet…

Jacob era cam de aceeasi parere.

- Priveste-i pe parintii tai, Nessie. S-au cunoscut la liceu si de atunci viata lor s-a schimbat complet.

Apoi se contrazicea singur, spunandu-mi ca de fapt, poate aveam dreptate. Daca se intampla cumva sa cunosc pe cineva si sa-l uit pe el? Iar apoi urmau asigurarile ca el era singura mea iubire.

Argh.. De ce nu-l ascultam eu si sa scap de liceu? Si cand ma gandesc ca era doar prima data cand mergeam la liceu… Tocmai ajunsesem la noua noastra destinatie. Un orasel mic, ploios, identic Forks, de care nu a auzit nimeni, deci nu e important numele. Cu totii incepuseram din nou liceul, deci pentru ei era cu siguranta mai greu. Mai mai sa ma simt vinovata ca-mi faceam atatea griji pentru mine.

Prima ora. Biologie.

Infricosator…

M-am asezat in singura banca libera. Stateam singura, dar stiam ca nu pentru mult timp. Colegul sau colega mea de banca trebuia sa soseasca. Sincer, nu ma entuziasma niciuna din idei. Daca era un coleg, Jake mi-ar fi facut capul calendar sa stau cat mai departe de el. O colega pe de alta parte… Ma indoiesc ca as fi primit o livrare de o colega linistita, tacuta… Aproape sigur o obsedata de cumparaturi si farduri si baieti… Mda, ceva de genul neutru nu puteam sa primesc?

Am decis sa-mi ignor colegul sau colega de banca, chiar daca riscam ca eu si familia mea sa ajungem ciudatii scolii, izolati. Din cate am inteles eu, familia Cullen a fost mereu asa.

Dar binteinteles ca n-a fost asa. Ajunsesem sa cred ca norocul meu fusese furat in timp ce dormeam. N-am putut sa nu ma uit in sus cand mi-a venit partenerul de laborator, caci era un baiat inalt, blond, avea ochii de un albastru clar si limpede si un zambet absolut fermecator.

Renesmee Carlie Cullen, mi-am spus eu. Ce-ti veni sa observi chestioarele astea? Iubirea ta e Jake, nu te aprinde asa repede dupa un baiat pe care nici macar nu-l cunosti.

Si totusi…

Atunci a inceput un dialog intre constiinta mea (in cazul asta putea fi numita si iubirea mea pentru Jake) si puterea hormonilor care ma indemnau sa uit macar putin de Jacob si sa ma distrez cu pustiul asta.

Fii serioasa, Nessie, spuneau hormonii. Jake nici macar nu trebuie sa stie. Poate fi un fel de… prieten secret.

Nu, Renesmee, contracara constiinta. Cum poti macar sa te gandesti la asa ceva? E Jacob. Varcolacul care si-ar da viata pentru tine. Viata si nu numai!

Dar, cine a zis ca Jacob trebuie sa afle? Ce nu stie nu-i poate face rau.

Toata acea ora de biologie am avut acel gen de dezbateri. Bineinteles ca de cele mai multe ori ii dadeam dreptate constiintei, imiplicit, iubirii pt Jacob.

Mi-am intors capul pentru o secunda spre colegul meu de banca, pentru a observa ca se uita la mine si imi zambea cald. Mi-am intors capul din nou in directia opusa, sperand sa uite de mine si sa ma ignore. Puteam incerca sa-l ignor si eu.

Trebuia sa facasta ca sa evit…

Ce naiba sa evit? Nu aveam ce sa evit! Eu il iubeam pe Jacob.

Tipul asta nu reprezenta nimic.

Nu-i asa?…