Fanfic Blog

Jason ma astepta exact unde ii scrisesem eu in bilet sa ma astepte.
- Hei! i-am spus eu cand m-am apropiat. Scuze ca a trebuie sa plec asa. Am avut…obligatii.
Pur si simplu buzele mele nu se simteau in stare sa pronunte numele lui Jacob in fata lui Jason. Puteam interpreta asta in doua feluri.
1. Nu voiam ca Jason sa stie ca am prieten dintr-o obsesie bolnava si pentru ca eram o nemernica ce il trada pe Jacob in cel mai oribil mod.
2. Nu puteam rosti numele lui Jake in fata lui Jason pentru ca il iubeam prea mult si consideram ca asta ar fi ca o…pata.
Mda, asa credeam si eu… Cu siguranta era cate putin din amandoua. Intr-o oarecare masura, nu voiam ca Jason sa stie ca am prieten, desi eram constienta unde ar putea duce toate astea. Dar si varianta cu pata era plauzibila. Dragostea mea pentru Jake ma oprea sa-i rostesc numele in fata lui Jason.
Oricum, toate argumentele astea nu m-au convins ca nu eram o nemernica. Jacob nu merita sa-l ranesc asa. Jacob era cea mai dulce creatura pe care inima mea o cunoscuse vreodata. Jacob era bland, era atent, era tandru.
Ce nu aveam sa uit niciodata a fost ziua in care hormonii mei de “adolescenta” (asta fusese in urma cu vreun an, aveam 6 ani biologici, dar fizic parea ca aveam in jur de 14-15) incepusera sa se faca simtiti si tata era prin preajma. Eram cu Jake in camera mea, imbratisati, iar eu ma intrebam ce ar insemna contactul fizic intre noi doi, un vampir pe jumatate si un varcolac. Fara sa-mi dau seama,in secunda urmatoare il sarutam pe Jacob, aratand ca vreau mai mult.
Saracul Jacob a incercat sa se impotriveasca, dar chiar daca era varcolac, continua sa fie un adolescent condus de hormoni si nu mi-a putut rezista prea mult.
Atunci, brusc, in prag a aparut tata privindu-ne suspicios…
- Renesmee, aici.
Am inteles de ce era vorba. Eu stateam in camera mea. Cand imi pronunta numele si nu folosea abrevierea mea celebra, era de rau
- Jacob, cu mine. Acum!
Jacob n-a vrut sa-mi spuna ce a vorbit cu tata. Nici tata n-a vrut sa-mi spuna ce i-a zis lui Jake. Dar nu era greu de ghicit. Aveam eu in cap cateva replici de gen “Unde ti-a fost capul, Jacob Black?” sau “Jacob Black, e doar un copil” sau “Daca tii la viata ta, Javob Black, vei sta departe de ea. Stii in ce sens.”
Desigur, toate variantele contineau numele complet al lui Jacob. Era un obicei al tatei ca atunci cand era suparat pe cimeva sau frustrat sau mai stiu eu cum, ii spunea intregul nume. Asa ca stiam ce urma cand il auzeam strigand prin casa “Isabella Maria Cullen!” sau “Renesmee Carlie Cullen!”. Erau cel mai des folosite.
Eu si Jason ne-am rezumat la un singur leu de munte, apoi am mai prins mirosul unor caprioare.
- Deci… a inceput el. Care au fost incercarile prin care au trecut parintii tai?
- E… o poveste foarte lunga.
- Am destul timp.
- Poate ar fi mai bine sa-ti arat.
- Cum adica?
- Vei vedea.
M-am apropiat de el si mi-am pus sceptica varfurile degetelor pe obrajii lui. I-am aratat despre aniversarea de 18 ani a mamei, cand plecase tata, prin ce trecuse mama fara el, lupta din Volterra cand il, salvase pe tata, lupta cu nou nascutii, nunta parintilor mei, luna lor de miere, sarcina mamei, transformarea ei in vampir, “vizita” Volturilor, Nahuel…
Din nou am omis intentionat sa ma gandesc la Jacob. Am luat mainile de pe fata lui si abia atunci mi-am permis sa ma gandesc la asta. Atingerea pielii lui mi-a trimis un fior de elctricitate din varful degetelor pana in strafundul trupului meu.
Ma simteam mizerabil. Ii spusesem lui Jake ca voiam sa fiu prietena cu acest Jason pentru ca aveam multe de invatat de la el. Si eu ma gandeam la sentimentele pe care mi le dadea atingerea lui…
- Wow,a spus Jason intr-un final. Parintii tai trebuie sa se iubeasca foarte mult daca au trecut prin atatea.
- Asta nu e nimic, i-am zambit eu, incercand sa ma gandesc cat mai putin la lucruri care ar fi dus inevitabil la sentimente pe care nu-mi doream sa le am. Ce ti-am aratat eu sunt povestile lor si cum mi-am construit eu imaginile. Dar povestea lor e mult mai complexa si mai profunda.
- Deci asta e darul tau? Iti poti arata gandurile prin atingere?
- Da. Dar tu? Ai ceva special?
- Nu stiu daca se poate numi special… Ma pot integra foarte bine printre oameni. Ca si cum nu as avea acea parte vampirica. Nu-mi dau seama cine este uman sau nu, de asta nu mi-am dat seama de “vampirismul” tau. Dar nici vampirii nu-si pot da seama ca sunt hibrid. Deasta nu inteleg cum ti-ai dat tu seama.
- Ah, nu eu. Tata. Tata are darul de a citi gandurile. Cele care iti trec prin cap in momentul prezent. Te-ai gandit la ceva in prima ora de biologie care te-a dat de gol si el te-a auzit.
Brusc, un gand mi-a trecut prin cap. Oare el simtea mirosul de varcolac? El avea calitatile incredibile de adaptare si probabil nu simtea mirosul lor, dar totusi, si eu fiind doar pe jumatate vampir il simteam foarte puternic (dar nu ma mai deranja acum, dupa atata timp). Puteam doar spera.
- Wow! Familia ta e tare.
- Asta nu e nimic. La scoala, noi pozam drept frati. Insa numai ei sunt frati adoptivi. Carlisle e…un fel de bunic al meu. Dar voiam sa ajung la puteri. Matusa Alice, de exemplu, poate vedea viitorul.
- Serios? a explodat el. Dar asta e grozav!!!
- Nu integral. Poate vedea doar anumite lucruri de indata ce o anumita persoana ia o decizie. De exemplu, a putut-o vedea pe mama cand si-a dat seama ca era insarcinata si a decis sa ma pastreze. Dar nu poate vedea varc… vampirii hibrizi.
Eram cat pe ce sa-i spun de varcolaci. Trebuia sa ma controlez inainte sa fac ceva ce m-ar fi facut sa trec drept o mincinoasa sau o usuratica.
Poate ar fi trebuit sa fiu sincera de la bun inceput. Poate ar fi trebuit sa-i spun chiar acum. Sa stie ca noi interactionam cu varcolacii, ca unul din ei era prietena cea mai buna si inca unul-sufletul meu pereche.
- Jason, vreau sa…
- Renesmee, m-a intrerupt el. Esti foarte frumoasa…
Spunand astea, m-a cuprins in brate si mi-a sarutat buzele violent. Bratele lui ma tineau incatusata, cuprinzandu-ma complet. Am incercat sa ripostez la inceput, dar apoi am realizat ca imi placea putin prea mult sarutul asta. Ca sa evit mai multe lucuri, am decis sa raman inerta pana decidea el sa termine. Nici sa nu-i raspund, nici sa ma zbat.
Intr-un final, si-a despartit usor buzele de ale mele, m-a privit in ochi si mi-a zambit.
- Jason, poate ar fi trebuit sa ma lasi sa termin ce aveam de spus.
- Ce ar mai fi de spus? Eu te plac si cred ca si tu ma placi,nu? Nu facem nimic rau.
- Ba da. Tocmai asta e, ca facem ceva rau. Cel putin eu. Eu am prieten.
Expresia lui devenise din una fericita – una aproape socata.
- De ce… nu mi-ai spus? s-a balbait el.
- Pentru ca nu m-ai intrebat.
Buna idee, Renesmee. Poate daca eram rautacioasa ma putea lasa in pace cu Jake.
- Asta nu e tot, am decis eu sa continui. Chiar ma intrebam cum de nu ti-ai dat seama pana acum dupa mirosul meu, dar probabil este darul tau. Prietenul meu este varcolac Quileute.
- Qui…cum?
- Quileute. Este un trib de indieni care se pot transforma in lupi uriasi. In mod normal, ei sunt inamici nativi ai vampirilor, dar noi suntem exceptii.
Socul persista in privirea lui. Apoi, fara niciun cuvant, mi-a intors spatele si a fugit. Nu ar fi trebuit sa ma deranjeze atat de mult, insa m-a durut oarecum ca pleca fara sa-mi spuna nimic. Dar era cu siguranta mai bine asa. Daca statea departe de mine, puteam sa fiu linstita cu Jake…