Fanfic Blog

Jason ma astepta exact unde ii scrisesem eu in bilet sa ma astepte.
- Hei! i-am spus eu cand m-am apropiat. Scuze ca a trebuie sa plec asa. Am avut…obligatii.
Pur si simplu buzele mele nu se simteau in stare sa pronunte numele lui Jacob in fata lui Jason. Puteam interpreta asta in doua feluri.
1. Nu voiam ca Jason sa stie ca am prieten dintr-o obsesie bolnava si pentru ca eram o nemernica ce il trada pe Jacob in cel mai oribil mod.
2. Nu puteam rosti numele lui Jake in fata lui Jason pentru ca il iubeam prea mult si consideram ca asta ar fi ca o…pata.
Mda, asa credeam si eu… Cu siguranta era cate putin din amandoua. Intr-o oarecare masura, nu voiam ca Jason sa stie ca am prieten, desi eram constienta unde ar putea duce toate astea. Dar si varianta cu pata era plauzibila. Dragostea mea pentru Jake ma oprea sa-i rostesc numele in fata lui Jason.
Oricum, toate argumentele astea nu m-au convins ca nu eram o nemernica. Jacob nu merita sa-l ranesc asa. Jacob era cea mai dulce creatura pe care inima mea o cunoscuse vreodata. Jacob era bland, era atent, era tandru.
Ce nu aveam sa uit niciodata a fost ziua in care hormonii mei de “adolescenta” (asta fusese in urma cu vreun an, aveam 6 ani biologici, dar fizic parea ca aveam in jur de 14-15) incepusera sa se faca simtiti si tata era prin preajma. Eram cu Jake in camera mea, imbratisati, iar eu ma intrebam ce ar insemna contactul fizic intre noi doi, un vampir pe jumatate si un varcolac. Fara sa-mi dau seama,in secunda urmatoare il sarutam pe Jacob, aratand ca vreau mai mult.
Saracul Jacob a incercat sa se impotriveasca, dar chiar daca era varcolac, continua sa fie un adolescent condus de hormoni si nu mi-a putut rezista prea mult.
Atunci, brusc, in prag a aparut tata privindu-ne suspicios…
- Renesmee, aici.
Am inteles de ce era vorba. Eu stateam in camera mea. Cand imi pronunta numele si nu folosea abrevierea mea celebra, era de rau
- Jacob, cu mine. Acum!
Jacob n-a vrut sa-mi spuna ce a vorbit cu tata. Nici tata n-a vrut sa-mi spuna ce i-a zis lui Jake. Dar nu era greu de ghicit. Aveam eu in cap cateva replici de gen “Unde ti-a fost capul, Jacob Black?” sau “Jacob Black, e doar un copil” sau “Daca tii la viata ta, Javob Black, vei sta departe de ea. Stii in ce sens.”
Desigur, toate variantele contineau numele complet al lui Jacob. Era un obicei al tatei ca atunci cand era suparat pe cimeva sau frustrat sau mai stiu eu cum, ii spunea intregul nume. Asa ca stiam ce urma cand il auzeam strigand prin casa “Isabella Maria Cullen!” sau “Renesmee Carlie Cullen!”. Erau cel mai des folosite.
Eu si Jason ne-am rezumat la un singur leu de munte, apoi am mai prins mirosul unor caprioare.
- Deci… a inceput el. Care au fost incercarile prin care au trecut parintii tai?
- E… o poveste foarte lunga.
- Am destul timp.
- Poate ar fi mai bine sa-ti arat.
- Cum adica?
- Vei vedea.
M-am apropiat de el si mi-am pus sceptica varfurile degetelor pe obrajii lui. I-am aratat despre aniversarea de 18 ani a mamei, cand plecase tata, prin ce trecuse mama fara el, lupta din Volterra cand il, salvase pe tata, lupta cu nou nascutii, nunta parintilor mei, luna lor de miere, sarcina mamei, transformarea ei in vampir, “vizita” Volturilor, Nahuel…
Din nou am omis intentionat sa ma gandesc la Jacob. Am luat mainile de pe fata lui si abia atunci mi-am permis sa ma gandesc la asta. Atingerea pielii lui mi-a trimis un fior de elctricitate din varful degetelor pana in strafundul trupului meu.
Ma simteam mizerabil. Ii spusesem lui Jake ca voiam sa fiu prietena cu acest Jason pentru ca aveam multe de invatat de la el. Si eu ma gandeam la sentimentele pe care mi le dadea atingerea lui…
- Wow,a spus Jason intr-un final. Parintii tai trebuie sa se iubeasca foarte mult daca au trecut prin atatea.
- Asta nu e nimic, i-am zambit eu, incercand sa ma gandesc cat mai putin la lucruri care ar fi dus inevitabil la sentimente pe care nu-mi doream sa le am. Ce ti-am aratat eu sunt povestile lor si cum mi-am construit eu imaginile. Dar povestea lor e mult mai complexa si mai profunda.
- Deci asta e darul tau? Iti poti arata gandurile prin atingere?
- Da. Dar tu? Ai ceva special?
- Nu stiu daca se poate numi special… Ma pot integra foarte bine printre oameni. Ca si cum nu as avea acea parte vampirica. Nu-mi dau seama cine este uman sau nu, de asta nu mi-am dat seama de “vampirismul” tau. Dar nici vampirii nu-si pot da seama ca sunt hibrid. Deasta nu inteleg cum ti-ai dat tu seama.
- Ah, nu eu. Tata. Tata are darul de a citi gandurile. Cele care iti trec prin cap in momentul prezent. Te-ai gandit la ceva in prima ora de biologie care te-a dat de gol si el te-a auzit.
Brusc, un gand mi-a trecut prin cap. Oare el simtea mirosul de varcolac? El avea calitatile incredibile de adaptare si probabil nu simtea mirosul lor, dar totusi, si eu fiind doar pe jumatate vampir il simteam foarte puternic (dar nu ma mai deranja acum, dupa atata timp). Puteam doar spera.
- Wow! Familia ta e tare.
- Asta nu e nimic. La scoala, noi pozam drept frati. Insa numai ei sunt frati adoptivi. Carlisle e…un fel de bunic al meu. Dar voiam sa ajung la puteri. Matusa Alice, de exemplu, poate vedea viitorul.
- Serios? a explodat el. Dar asta e grozav!!!
- Nu integral. Poate vedea doar anumite lucruri de indata ce o anumita persoana ia o decizie. De exemplu, a putut-o vedea pe mama cand si-a dat seama ca era insarcinata si a decis sa ma pastreze. Dar nu poate vedea varc… vampirii hibrizi.
Eram cat pe ce sa-i spun de varcolaci. Trebuia sa ma controlez inainte sa fac ceva ce m-ar fi facut sa trec drept o mincinoasa sau o usuratica.
Poate ar fi trebuit sa fiu sincera de la bun inceput. Poate ar fi trebuit sa-i spun chiar acum. Sa stie ca noi interactionam cu varcolacii, ca unul din ei era prietena cea mai buna si inca unul-sufletul meu pereche.
- Jason, vreau sa…
- Renesmee, m-a intrerupt el. Esti foarte frumoasa…
Spunand astea, m-a cuprins in brate si mi-a sarutat buzele violent. Bratele lui ma tineau incatusata, cuprinzandu-ma complet. Am incercat sa ripostez la inceput, dar apoi am realizat ca imi placea putin prea mult sarutul asta. Ca sa evit mai multe lucuri, am decis sa raman inerta pana decidea el sa termine. Nici sa nu-i raspund, nici sa ma zbat.
Intr-un final, si-a despartit usor buzele de ale mele, m-a privit in ochi si mi-a zambit.
- Jason, poate ar fi trebuit sa ma lasi sa termin ce aveam de spus.
- Ce ar mai fi de spus? Eu te plac si cred ca si tu ma placi,nu? Nu facem nimic rau.
- Ba da. Tocmai asta e, ca facem ceva rau. Cel putin eu. Eu am prieten.
Expresia lui devenise din una fericita – una aproape socata.
- De ce… nu mi-ai spus? s-a balbait el.
- Pentru ca nu m-ai intrebat.
Buna idee, Renesmee. Poate daca eram rautacioasa ma putea lasa in pace cu Jake.
- Asta nu e tot, am decis eu sa continui. Chiar ma intrebam cum de nu ti-ai dat seama pana acum dupa mirosul meu, dar probabil este darul tau. Prietenul meu este varcolac Quileute.
- Qui…cum?
- Quileute. Este un trib de indieni care se pot transforma in lupi uriasi. In mod normal, ei sunt inamici nativi ai vampirilor, dar noi suntem exceptii.
Socul persista in privirea lui. Apoi, fara niciun cuvant, mi-a intors spatele si a fugit. Nu ar fi trebuit sa ma deranjeze atat de mult, insa m-a durut oarecum ca pleca fara sa-mi spuna nimic. Dar era cu siguranta mai bine asa. Daca statea departe de mine, puteam sa fiu linstita cu Jake…

Leah pare bizar de nerabdatoare sa inceapa scoala. Spunea ca se bucura ca avem ocazia sa petrecem mai mult timp impreuna. Acum venea replica mea inteligenta:
- Da, si eu ma bucur ca putem petrece mai mult timp impreuna, dar as fi vrut ca timpul asta sa nu fie petrecut la scoala!
Apoi urma mirarea lui Jacob pentru calmul cu care Leah primea aceste replici. Pentru ca, spunea el, inainte n-ai fi putut sa-i dai o intepatura fara sa puna roiul de albine pe tine.
Eu n-o cunoscusem pe Leah asa. Schimbarea ei avusese loc la putin timp dupa “vizita” Volturilor, si inainte de asta eu nu avusesem sansa sa o vad prea des.
Dar Leah de acum… Acum era dulce, nu-i era teama sa se exteriorizeze. Si de asta eram prietene asa bune.
Cumva Leah reusise sa obtina acelasi orar ca al meu. Deci trecuse deja o saptamana de la primele mele indoieli, si acum aveam biologie.
Eu am mers la locul meu de langa Jason, iar Leah a ramas pentru un minut ca o statuie in usa, blocandu-i pe ceilalti elevi. Parand ca si-a revenit, s-a asezat in singura banca ce era complet goala.
Profesorul nu a venit, iar situatia devenea destul de stanjenitoare intre mine si Jason. Niciunul nu vorbea si privirile noastre se intalneau pentru cateva secunde, ne zambeam prosteste si fortat,apoi ne intorceam.
Ca sa pun capat situatiei asteia total aiurea, am decis sa aduc in vorba un subiect despre care el habar nu avea ca eu stiu. Partea noastra vampirica.
- Jason, am inceput eu.
El s-a intors complet spre mine, aproape ca si cum nu era convins ca eu am vorbit.
- Uite, am continuat eu ignorandu-i uimirea. Nu o lungesc, sunt directa. Stiu ce esti.
La inceput nu si-a dat seama de ce vorbeam. Apoi, pe masura ce asimila cuvintele mele, socul incepea sa i se citeasca pe fata.
- Cum ai…? a inceput el sa se balbaie.
- Stai putin, l-am intrerupt eu ca sa-l lamuresc. Lasa-ma sa termin. Si eu sunt jumatate om, jumatate vampir.
Un nou soc, desi mai putin puternic decat cel anterior, i se putea citi pe fata.
- Ce? Adica…
- Ar trebui sa stii povestea mea ca sa intelegi. Dar spunemi-o tu pe a ta mai intai.
Mi-a zambit bland si apoi am putut vedea in ochii sai ca a lasat amintirile sa curga si sa-i inunde fiinta. Puteam vedea ca se pregateau sa vorbeasca amintirile din sufletul lui, nu ratiunea.
- Mama mea… Mama mea a fost o femeie incredibila. Era psiholog. Inca de cand m-am nascut, nu pentru ca mama mea a fost unul, dar mereu am avut un respect aparte pentru psihologi.Pentru felul in care ajuta oamenii sa-si rezolve problemele si cum ia asupra lor sentimentele altora pentru a-i ajuta sa-si gaseasca un drum fara obstacole.. Iar faptul ca mama a fost psiholog m-a facut doar s-o iubesc si mai mult.
Felul in care Jason vorbea despre mama lui imi amintea foarte mult de felul in care tata vorbea despre Esme si -de ce nu?- de felul in care vorbeam eu despre mama: cu imensa dragoste si respect.
- Mama s-a indragostit de un client. Incepusera o poveste de dragoste frumoasa… El era de o frumusete incredibila, avea ochii de un auriu cald, pielea alba ca spuma laptelui si parul blond ca spicul de grau…
Am inteles unde batea. Cel de care se indragostise mama ei era vampir.
- Vad ca ti-ai dat seama ca era vampir. Dar mama n-a stiut niciodata asta. S-au casatorit si la scurt timp, mama a aflat ca era insarcinata. Cand a vazut ce dureri avea si ca inainte sa se implineasca o luna de cand era insarcinata, s-a speriat. Dar instinctul ei de mama n-a dat gres. A spus ca avea un copil mai special, dar totusi era copilul ei. Curand, m-am nascut eu… Si am omorat-o.
Am putut vedea in coltul ochiului lui cum incerca sa-si stapaneasca o lacrima. Insa n-a putut si aceasta a scapat, insa involuntar eu mi-am intins mana si i-am sters-o de pe obraz. El mi-a zambit usor.
- Nu m-am iertat niciodata pentru asta. Dar daca am invatat sa traiesc cu vina, asta a fost pentru ca nu l-am putut ierta pe tata. Nici pe mine nu m-am iertat, dar am invatat sa ma accept. Dar el a parasit-o pe mama, nu i-a spus despre ce era el cu adevarat si nu a facut nimic pentru a incerca sa-i salveze viata. Eu… Eu aproape ca am murit in prima luna. Dar am reusit sa ma descurc singur, vanand asa cum am putut. Si acum, scopul meu in viata e unul clar. Sa ma razbun pe nemernicul care putea sa evite moartea mamei mele.
M-a impresionat sincer. Nici prin cap nu mi-a trecut ca viata lui Jason fusese una atat de grea.
- E randul tau , mi-a spus el zambind.
- Bine, i-am zambit si eu. Mama mea… Era om cand s-a mutat in orasul Forks. Ea l-a cunoscut pe tata si la scurt timp a aflat ca el e vampir. Dar asta n-a oprit-o. Se iubeau prea mult. Problema era ca sangele ei era… foarte ademenitor pentru tata. Dar nici asta n-a fost un impediment. Dragostea lor a trecut prin multe… Poate iti voi povesti candva. Cert e ca s-au casatorit si mama a ramas insarcinata. Tata a incercat s-o convinga sa renunte la mine, dar n`a vrut. Cand m-am nascut eu, ea aproape a murit. Dar atunci…Boom! Vampirizare de urgenta. Acum suntem toti fericiti… O familie mare de vampiri.
Am omis intentionat sa-i spun despre Jacob. N-am inteles de ce.
- Wow, mi-a spus el zambind. Viata ta e tare frumoasa.
- N-ai idee… i-am zambit si eu.
Pana sa-mi dau seama, clopotelul deja sunase. Jason era o companie placuta. Poate reuseam sa stau in preajma lui si fara sa simt ca-l tradez pe Jacob. Poate puteam fi doar prieteni. Dar oare Jacob ar fi fost de acord? Oare s-ar fi simtit prost? Trebuia sa aflu. Jason era o companie placuta si mi-ar fi placut sa fim…amici. Dar Jacob era iubitul meu si viata mea n-ar fi fost nici pe departe frumoasa fara el.
- Jason, am strigat eu fara sa ma gandesc inainte ca el sa iese din clasa.
- Da?
- Ma intrebam…
Bineinteles ca trebuia sa mai am anumite informatii ca sa pun intrebarea la care ma gandeam initial.
- Tu…ce fel de dieta ai?
- Ah, asta… Sunt vegetarian. Dar tu?…
Ce proasta eram! Normal ca trebuia sa-i spun si eu.
- Si eu sunt vegetariana.
- Trebuia sa ma gandesc, a zambit eu. Tatal tau e medic, avand in vedere ca e vampir. Probabil are un autocontrol foarte bun.
- Nici n-ai idee, i-am zambit inapoi. Voiam sa te intreb daca… Vrei sa vii sa vanam dupa ore. N-am vanat de ceva timp si avem sansa sa vorbim si sa povestim mai mult.
S-a gandit pentru o secunda apoi mi-a raspuns afirmativ. Parea ca dezbatea intr-un dialog interior in genul celor care aveau loc in capul meu daca e ceva gresit in asta. Sigur ca nu era nimic gresit! Eu doar trebuia sa… Sa vorbesc cu Jacob.
La inceput voiam sa-l sun, dar apoi am decis sa chiulesc la ultima ora si sa-i spun in fata. Chimie… Perfect. I-am lasat lui Jason un mesaj pe dulap in care precizam unde sa ne intalnim dupa ore si am inceput sa fug prin padure pana acasa.
Cum ma asteptam, acasa nu era decat Jacob.
- Jake, am inceput eu.
- Nessie! Ce faci acasa?
- Uite, Jake, m-am gandit putin si cred ca aveati dreptate si nu am de ce sa-mi fac griji, pot chiar sa ma apropii de el, dar am nevoie sa stiu ca ma aprobi si…
- Stai, Nessie, mai rar, ma ametesti! De cine sa te apropii si in legatura cu ce sa te aprob?
Am oftat si am continuat mai rar, oprindu-ma dupa fiecare cuvant.
- Jake. M-am gandit.Si cred ca aveti dreptate. Nu trebuie sa-mi fac griji in legatura cu Jason. Eu te iubesc pe tine. Dar am aflat. Ca si el e din…specia mea. Jumatate om, jumatate vampir. Am multe de invatat de la el si voiam sa stiu daca te deranjeaza daca ma imprietenesc cu el.
- Sigur ca nu, Nessie, mi-a zambit el. Am incredere in tine.De asta ai venit mai devreme acasa? Sa ma intrebi asta?
- Da, ma duc cu el la vanatoare dupa ore sa vorbim putin si aveam nevoie sa-mi spui asta.
Mi-a sarutat buzele usor, apoi am inceput din nou sa fug prin padure spre locul in care ma intalneam cu Jason. Nu stiam de ce, insa mintea mea a fugit involuntar spre Leah. Imi aminteam cum a ramas blocata la inceputul orei de biologie. Oare ce era cu ea? Nici nu apucasem sa-i mai vorbesc dupa acea ora, mintea mea stateala Jason. Aveam o presimtire rea in legatura cu asta. Simteam ca era gata o lupta de principii si de valori pe care o puteam pierde.

- Leah! Seth! am strigat eu nevenindu-mi sa cred.
Seth fusese prietenul vampirilor inca de la o lupta cu nou nascutii de dinainte de nunta parintilor mei. Asa ca nu era mare mirare ca inca ne era prieten.
Insa Leah… Leah devenise prietena mea la scurt timp dupa vizita Volturilor. Era obligata sa-l aduca pe Seth in vizita, si odata s-a intamplat miracolul. Ma jucam singura, ne-am privit si am “fermecat-o”, cum spunea mama. Ei credeau ca in afara de darul meu de a-mi arata gandurile prin atingere, mai aveam si acest dar de a cuceri pe oricine.
Din acea zi, eu si Leah am devenit din ce in ce mai apropiate. Amandoua am suferit mult cand a trebuit sa plecam din Forks. In afara de ea, toate persoanele dragi erau cu mine, asa ca nu-mi imaginam durere mai mare de atat. Bineinteles, timpul si-a spus cuvantul si cea mai mare durere a fost reprezentata de acele indoieli si toate consecintele lor.
- Leah, prietena draga, ce faci aici? am intrebat-o eu.
- M-am gandit ca iti lipseste batrana ta surioara, a chicotit ea.
Era incredibil cat se schimbase Leah. Iubirea ei pentru Sam era acum ascunsa in strafundul sufletului ei si spunea ca avea o presimtire ca dragostea era nu prea departe de ea.
Din ce imi povestisera parintii mei si Jake, plus ce mai stiam si eu,Leah fusese mereu acra si dura, in mare parte din cauza lui Sam. Dar acum era o persoana dulce, zambitoare, isi permitea sa viseze, lasase garda jos fara teama de a fi ranita, caci, spunea ea, viata nu e tot timpul roz si din ea fac parte si ranile sufletului.
- Ai avut dreptate, i-am spus eu. Mi-a fost foarte dor de tine, Leah.
- Nu s-ar zice, a facut ea pe bosumflata. Nu m-ai sunat zilele astea.
- Stiu, dar am avut niste… probleme.
Devenea destul de usor sa recunosc ca aveam probleme. Brrr, sa nu devina un obicei.
- Probleme? Tu? Wow.
- Da, Leah, foarte haios.
Jacob si Seth se imbratisau, se imbranceau, radeau, povesteau, eu nu aveam de gand sa o las pe Leah pana nu-i povesteam totul, asa ca am presupus ca excursia noastra de vanatoare avea sa sufere o amanare. Sau…
- Jake, am inceput eu. Mai vii la vanatoare sau merg cu Leah ca sa puteti sa mergeti voi acasa?
- Sigur. Nu vreau sa iau parte la nicio party de vanatoare pentru fete.
L-am imbrancit usor (m-as mira sa fi simtit) si ne-am indepartat.
Nu-mi era chiar atat de sete, asa ca ne-am rezumat la doua caprioare si un elan.
Leah a revenit la forma umana si am pornit spre casa la pas.
- Renesmee Carlie Cullen, ce naiba e cu tine? a spus ea autoritara.
- Leah..simt ca-l insel pe Jacob.
Exagerasem putin, dar pana la urma in viziunea mea chiar si acele indoieli reprezentau o tradare. Numai faptul ca ma gandisem la alt baiat in afara de Jacob. Leah a facut o fata de parca ii daduse cineva cu ceva in cap.
- Nessie, tu…
- Nu, nu, nu, am oprit-o eu inainte ca mintea ei sa zboare prea departe. N-am mers prea departe. Dar… am avut niste indoieli… Am cunoscut pe cineva si… Mi-a placut cam mult si incepusem sa pun la indoiala sentimentele mele pentru Jacob.
I-am luat mana si i-am aratat toate trairile mele din ora de biologie, omitand sa-i arat chipul lui Jason ca sa inteleaga despre ce vorbeam.
N-a avut aceeasi reactie ca Jacob (ar fi fost hilar) dar a fost pe aproape. De indata ce i-am lasat mana a izbucnit in ras, in timp ce eu ma uitam la ea ca la o drogata.
- Nessie… incerca ea sa spuna printre rasete, dar nu reuseai sa deslusesti ce voia sa zicadin cauza hohotelor.
In cele din urma s-a oprit si mi-a spus zambind:
- Nessie, alea nu sunt indoieli. In mintea ta si in inima ta mereu a fost Jacob. A fost…nu stiu. Atractie. Dar in sufletul tau Jacob a biruit aceasta atractie.
Poate aveau dreptate. Si tata, si Jake, si Leah. De ce imi faceam atatea griji? Jacob era inima mea, aerul meu, viata mea. Jason era un nimic, un baiat pe care abia il cunoscusem, care intamplator era din aceeasi “specie” ca mine si arata foarte bine, dar atat. De ce ma agitasem atat pana la urma?
- Ah, Nessie, am uitat sa-ti spun adevaratul motiv pentru care am venit, a zambit Leah.
- Anume?
- Renesmee, eu nu pot sta atatd e departe de tine. M-am obisnuit cu compania ta. Si Seth duce dorul lui Jacob si al familiei Cullen. S-a atasat mult de ei. Asa ca ne mutam aici.
Soc! Unul placut, dar totusi socant. Oricum n-a durat mult caci bucuria i-a luat locul.
Am tipat si am sarit in sus ca un copil de 5 ani (si nu aveam 5 ani, din punct de vedere biologic aveam 7). Leah si Seth aici, cu mine! Prietena mea, sora mea de suflet, atat de aproape de mine,zilnic!
- Vorbesti serios? am intrebat eu ca sa ma conving ca nu visam si ca nu glumea.
- Cat se poate de serios. Vom posta drept verisorii tai, frati gemeni, care au ramas orfani si sotii Cullen i-au acceptat in familie…
- Wow. Carlisle si Esme au doar 27 de ani si deja au adoptat un intreg orfelinat.
Amandoua am ras. Uitasem cat de bine era in compania lui Leah.
Cand am ajuns acasa, inca radeam. Jake ma privea cu dragoste si puteam citi in privirea lui fericire. Niciodata nu-si imaginase ca Leah putea fi o compania placuta pentru cineva, mai ales ca ar putea fi ca o sora pentru mine.
- Nessie, putem vorbi putin? m-a luat mama deoparte.
Cred ca imi ajunsese pentru astazi. Nu mai aveam nevoie de morala. Am urcat in camera mea si ne-am asezat pe pat.
- Nessie, Edward mi-a spus de colegul tau cel nou.
- Minunat! am explodat eu. Mama,nu am nevoie sa fiu dadacita, sa stii. Mi-am dat seama ca n-a fost nimic, il iubesc pe Jacob, Jason nu e nimic si gata.
In mod normal nu i-as fi vorbit asa mamei. O iubeam la nebunie si o respectam si mai mult. Dar deja eram extenuata sa explic si sa tot explic ce se intamplase.
- Nessie, te rog, lasa-ma sa termin.
Mi-am dat ochii peste cap resemnata. Deveneam cam obraznica. Va trebui sa ma revansez cumva fata de mama pentru purtarea asta.
- Ti-am povestit despre lupta aceea cu nou-nascutii de dinainte de nunta mea cu tatal tau, a inceput ea. Ei bine, o sa te mire putin ce-ti voi spune desi tu stii o mare parte din povestea asta si vreau sa stiu ca esti suficient de puternica incat sa nu te raneasca.
- S-sigur, m-am balbait eu.
- Jacob si Edward au ramas cu mine in timp ce ceilalti se luptau. Jacob a ramas pentru a ma incalzi si a-mi sterge urma, iar pe tatal tau nu l-am lasat sa lupte din egoism si din teama de a risca sa-l pierd. A doua zi, Jacob a aflat ca eu si tatal tau ne casatoream si m-a santajat, amenintandu-ma ca avea sa se sinucida. M-am speriat si atunci…L-am sarutat. Aceea a fost cea mai mare indoiala a vietii mele.Dar tatal tau m-a inteles, m-a iertat,o iertare de care eu nu meritam sa ma bucur.
Nu eram socata din motivele normale pentru caer ar fi trebuit sa fiu, caci stiam o mare parte din povestioara asta. Eram socata pentru ca niciodata nu-mi putusem imagina toate piedicile peste care trecuse iubirea parintilor mei. Oare eu as fi fost dispusa sa trec peste asemenea piedici in iubirea mea pentru Jake? Hm, putin probabil. Eu eram lasa. Parintii mei erau amandoi oameni… Erau vampiri foarte curajosi. Dar mie imi era teama.
Uitasem ca aveam mana mea in cea a mamei, deci ea a vazut tot ce gandeam eu.
- O, Renesmee… Curajul nu inseamna sa nu-ti fie teama. Curajul inseamna sa iti fie frica, sa-ti fie si sa o invingi.Si eu stiu ca tu il iubesti pe Jacob suficient de mult pentru a trece peste asta. Am incredere in tine!
Cuvintele ei m-au linistit oarecum. Stiam ca avea incredere in mine. Mama, tata, Jacob, Leah… Toti imi spusesera ca aveau incredere in mine. Dar eu… Eu cu siguranta nu aveam incredere in mine si nu trebuia sa las garda jos.

Jake era acasa si ma astepta in camera de zi. Rose privea la televizor, Jasper si Emmett aveau o mica “dezbatere”, dar nu stiam despre ce caci aveam prea multe pe cap acum, iar mama, Alice si Esme erau in fata calculatorului. Am presupus ca “bunicul” (mi se parea ciudat sa-l numesc pe Carlisle bunic) era in birou si lucra.
Inca nu intrebase nimeni pentru ca inca nu cunosteam pe nimeni, dar ne stabilisem deja o mica poveste. Perechile noastre, ale copiilor adoptivi ale domnului si doamnei Cullen, locuiau cu noi caci parintii nostri ii apreciau mult si aveau multa incredere. Primii care aveau sa se “casatoreasca” -din nou- erau Rose si Emmett, peste vreo 3-4 ani.
- In sfarsit! a strigat Rosalie cand m-a vazut. Cainele tau incepuse sa devina nervos.
Desi stiam ca era inevitabil, speram ca aceasta clipa sa nu vina.
Calmeaza-te, Renesmee, incearca sa nu te mai gandesti la asta, cel putin cat il atingi.
- Nessie, iubito, in sfarsit! a strigat Jake si a alergat spre mine sa ma imbratiseze.
In bratele lui, in acea imbratisare fierbinte, desi eram la fel de calda ca el, am uitat de toti Jason-ii din lume. Eram doar eu si el.
Atunci a intervenit mama.
- Nessie, Jake!
Strica-chef!
- Nu vreti sa mancati?
Poate ar fi fost o cale buna sa scap putin si sa vorbesc cu Jacob. Mai ales ca tata imi arunca niste ocheade sugestive.
-Nu, mama, am raspuns eu. Sunt cam insetata asa ca merg sa vanez. Jake, vii si tu?
- Sigur.
L-am convins pe Jake sa ramana in forma umana pana ajungeam aproape de prada, asa ca am inceput sa mergem la pas, desi aveam o pofta nebuna sa fug si sa simt cum merg spre inainte, lasand tot in urma.
- Cum a fost prima zi de scoala? m-a intrebat Jake.
- Bine…cred.
Speram ca tonul meu sa-l convinga de faptul ca avusesem ceva probleme.
- Stiu, stiu, nu e tocmai bine la liceu. Dar nu trebuie sa-ti faci griji.
Intelegea total gresit. Asta era prima(probabil si ultima) data cand imi parea rau ca ma plansesem de liceu.
- Nu e vorba numai de asta. Am niste… probleme.
Imi era foarte greu sa recunosc asta. In decursul celor 7 ani ai mei recent impliniti (ziua in care ma oprisem din crescut, din schimbare) avusesem destule probleme. Unele mai mici, altele mai mari, dar nimeni nu stiuse niciodata de ele. Mereu imi rezolvasem problemele singura si devenisem fiica perfecta, care in ochii celorlalti nu are niciodata probleme.
- Probleme? Tu? Wow!
Mda, nici Jacob nu era mai presus. Nici el nu credea ca eu pot avea probleme.
- Da, greu de crezut, am murmurat eu.
Am decis sa incerc pe alta cale. Ceva mai pe ocolite.
- Jake… Cand ai fost indragostit de mama… sau chiar de cand m-am nascut eu si ai simtit ca sunt sufletul tau pereche… Te-ai uitat vreodata la alta fata? Sau ai simtit nevoie s-o faci in primii doi ani cat eu eram inca un copil?
- Incerci sa ma prinzi cu mata in sac? m-a tachinat el.
- Jake, vorbesc serios.
- Uite, Nessie, o sa-ti spun ceva. Mama ta era insarcinata si erau cam ultimele zile inainte sa te nasti tu. Atunci Edward a reusit sa-ti auda gandurile si am simtit ca devenea un colaborator al tau ca s-o ucideti pe Bella.
El a vazut tristetea din ochii mei. Eu aflasem toata povestea. Stiam ca aproape o omorasem pe mama si ma simteam vinovata. Vinovata pentru tot, pentru durerea ei fizica in timpul sarcinii, de durerea interioara a celorlalti vazand-o suferind si chinuindu-se.
- Nessie, daca iti spun asta nu o facca sa te simti vinovata, mi-a spus Jake. Asteapta! Atunci am simtit nevoia sa evadez. Am condus cu mare viteza si am ajuns intr-un parc. Atunci am incercat sa-mi gasesc sufletul pereche in fiecare fata pe care o vedeam, una din ele chiar mi-a vorbit. Imi amintesc si acum numele ei. Lizzie.
Era incredibil.Eu voiam sa-i marturisesc indoielile mele si tot eu ma simteam geloasa ca tinuse minte numele unei fete de care voia sa se indragosteasca si nu putuse.
- Toate fetele pe care le-am vazut le comparam cu ea. Atunci am stiut ca era imposibil sa fac ceva. Am decis sa renunt si sa…te ucid (am vazut cu cata durere isi amintea acum acele clipe si sentimente) de indata ce aveai sa te nasti.
Ne-am oprit, si-a intors privirea spre mine si m-a privit cu multa caldura si dragoste. In ochii lui m-am putut vedea pe mine in prima ora de viata.
- Atunci te-am vazut pe tine. Fetisoara ta, ochii tai ciocolatii exactca ai Bellei cand era umana. Zambetul tau… Carlisle crede ca faptul ca m-am indragostit de Bella a fost ca o…punte pentru a ajunge la adevaratul meu suflet pereche.
Atunci mi-a prins fata bland si mi-a sarutat buzele intai lent, usor si dulce, dar ca de obicei a devenit un sarut violent si pasional care parea sa nu se mai termine. Insa s-a terminat si am ramas amandoi dorindu-ne mai mult, ca de obicei.
- Dar de ce ai adus in discutie subiectul asta? m-a intrebat el.
In sfarsit s-a prins. Grozav! Exact cand ma transformasem din nou intr-o lasa.
- Jake…am inceput eu. Vreau sa stii ca te iubesc mai mult decat orice pe lume.Nu concep viata fara tine. Dar…
Imi era foarte greu. Stiam ca orice cuvant al meu avea sa-l raneasca mai mult decat l-ar fi ranit vreodata sa locuiasca intr-o casa plina de vampiri, despartit de haita lui.
- Dar sunt om, Jake… Ma rog, pe jumatate, dar totusi sunt om. Sunt o nemernica pentru asta, dar vreau sa stii. Azi am avut niste indoieli. Colegul meu de banca e un baiat foarte chipes, nu ca asta ar conta, e politicos, istet, desi nu ma intereseaza, tata mi-a spus ca e si el jumatate om, jumatate vampir…
Am facut o scurta pauza pentru a respira.
- Am avut mari indoieli dar cred ca… ar fi mai bine sa-ti arat.
I-am pus mainile pe fata, deruland in mintea mea intreaga ora de biologie. In tot acest timp, fata lui era… Nici nu stiu daca indiferenta e termenul potrivit. De parca i se spunea ca avea sa ploua sau sa fie soare.
Ma asteptam sa fie furios, iar daca nu furios, macar ranit, apoi sa ma simt eu ingrozitor pentru ca-l ranisem, pentru ca meritam.
Insa nu s-a intamplat nici pe departe vreun lucur la care eu ma asteptam. M-a luat in brate si m-a sarutat cu atat dragoste incat am crezut ca aveam sa lesin. Nu ma sarutase niciodata asa. Nu ma deranja deloc sarutul acela, dar deruta a invins. M-am desprins si l-am privit confuza. El a zambit la mirarea mea.
Eu iti spun ca am avut indoieli privind relatia noastra si tu te bucuri? i-am spus eu prin darul meu.
A ras din nou.
- Nessie, toata lumea are indoieli. Eu nu am avut niciodta pentru ca e o chestie de lupi sa ii ramai “credincios” persoanei iubite toata viata. Dar ai spus si tu. Esti pe jumatate om. Chiar si vampirii iubesc o singura data, pentru ca ei sunt neschimbati. Odata ce iubirea se lipeste de inima lor rece, ramane acolo vesnic. Dar tu ai si o parte umana, asa ca e normal. In plus, ai preferat sa-mi spui adevarul. Si in ce mi-ai aratat tu, le-ai biruit amintindu-ti cat de mult ma iubesti si cat de mult te iubesc.
Mi-am simtit colturile gurii ridicandu-se involuntar. Ii intelegeam punctul de vedere.
-Multumesc, Jake. De asta te iubesc!
Acum era randul lui sa fie misterios. Poate ca misterios e gresit. Insa a lasat capul in jos, zambind usor. Una din doua. Fie imi ascundea ceva si spera sa nu aflu, fie voia sa-mi faca vreo glumita specifica lui.
- Nessie..a spus el cu capul inca plecat. Priveste in spate.

Mama imi povestise despre cum il cunoscuse ea pe tata. Ea tocmai se mutase in Forks si era intrigata de tot ceea ce reprezenta familia Cullen. Ea mirosea pentru tata foarte apetisant, dar cu toate astea s-au indragostit inevitabil unul de celalalt, mama a aflat adevarul despre el si adevarata lui origine, dar nu a deranjat-o.
De ce aveam eu impresia ca povestea se repeta? Doar ca acum nu era nimeni nou venit, caci liceul tocmai incepea.
Desigur, luand in calcul faptul ca eu abia sosisem in oras…
Dar povestea mamei nu avea cum sa se repete cu mine. Eu il iubeam pe Jacob. El era sufletul meu pereche. Cum ma puteam macar gandi la altcineva? Sentimentele mele pentru Jacob erau perfect clare, stiam cat de mult il iubeam, dar atunci ce simteam pentru acest baiat?
- Buna, mi-a spus vocea de langa mine.
Minunat! Dupa ce ca aveam atatea indoieli, mai trebuia sa ma deruteze si mai mult! Dar fii politicoasa, Renesmee!
Am schitat un zambet si i-am raspuns cat de cald am putut. Pana la urma, aveam jumatate dintre trasaturile unui vampir si nu as fi vrut sa-l sperii. Mai ales ca mirosea destul de bine…
- Mmm…Buna!
- Numele meu e Jason, al tau care e?
O abordare directa…Nu statea la discutii. Il mai chema si Jason! Jason, Jacob… Asta nu era una din zilele mele bune.
- Renesmee. Renesmee Cullen.
- Frumos nume. Unic, mi-a zambit el. Aa, tu esti fiica doctorului Carlisle Cullen, noul medic?
Avand in vedere ca toti Cullen-ii aratau prea tineri pentru a fi parinti, mai ales bunici, in cazul lui Carlisle si al lui Esme, ei trecea drept parintii nostri adoptivi, tata, Jasper, eu si Rosalie treceam drept fiii lor adoptivi, mama trecea drept iubita tatei, Alice-iubita lui Jasper, Jacob trecea drept iubitul meu, insa el nu a vrut in ruptul capului sa mearga la scoala, prefera sa spuna ca el se lasase de scoala sau orice alta scuza ii trecea prin cap, iar Emmett trecea drept iubitul lui Rosalie. Probabil ar fi fost ciudat sa treceam toti drept copiii adoptivi al lui Carlisle. Pana la urma, se presupunea ca el si Esme au doar 27 de ani. Nu erau chiar atat de nebuni incat sa adopte opt copiii la doar 27 de ani! De fapt, se credea ca ei ne adoptasera cand eram deja mari. Poveste tare incurcata, preferam sa nu ma gandesc la asta.
- Fiica adoptiva, i-am spus eu.
- Aa.
Atat a durat conversatia noastra pe parcursul acelei ore. Probabil vazuse si el lipsa mea de chef, care era mai degraba necesitatea de a sta departe de el ca sa evit sa-l ranesc pe Jacob. Pentru ca ar fi fost atat de usor sa-l ranesc… Doar daca il atingeam o data si gandul meu zbura la acest baiat i-as fi facut rau. Si Jacob era ultima persoana din lume care merita sa fie ranita.
Iubirea lui Jacob pentru mine fusese imensa din prima clipa in care ma vazuse, caci atunci si-a dat seama ca eram sufletul lui pereche, desi el ma ura pentru ca i-am dat mamei mortalitate. Dar odata cu aceste suflete pereche, totul s-a schimbat. Destinul nostru era stabilit. Ne era scris sa fim impreuna. Inca din prima zi ma iubise, iar iubirea lui crestea pe zi ce trece mai mult, crestea cu fiecare privire, cu fiecare atingere, cu fiecare sarut, cu fiecare soapta… Si sentimentele mele pentru el erau la fel de profunde. Il iubeam, asta era o certitudine. El era viata mea, aveam nevoie de el ca de aer. Dar acum apare acest Jason, care imi da intreg universul peste cap. Arata bine, era politicos si vorbea foarte frumos… Numele lui mai si semana cu numele sufletului meu pereche.
Dar de fapt, ce era cu mine? Ii permiteam unui nou venit sa-mi rastoarne intreaga existenta? Viata mea era frumoasa si linistita inca de cand m-am nascut(exceptand “incidentul”, cum ii placea lui Carlisle sa-l numeasca, cu clanul Volturi). Jason? Jason nu reprezenta nimic pentru mine. Era doar un coleg de banca, care mi se parea foarte atragator si interesant, pentru care, daca dadeam frau liber inimii, puteam nutri sentimente… Jacob? De Jake aveam nevoie cum aveam nevoie de aer si de sange. Nu exista comparatie.
***
Ceilalti plecasera deja acasa, numai tata a ramas sa ma astepte. Asta m-a indus in eroare, caci puteam foarte bine sa fug pana acasa. Chiar aveam nevoie sa alerg dupa ora cu Jason…
Oh, nu! Atunci mi-a picat fisa. Tata imi citise gandurile! Stia de indoielile mele…
M-am urcat in Volvo-ul lui argintiu rusinata, dar se lasase o tacere stanjenitoare. Am decis sa ma prefac ca nu-mi dadusem seama de ce stia el si sa incep o discutie simpla, plictisitoare.
- Mama de ce nu a ramas cu tine?
- Toti am terminat orele inaintea ta, asa ca am ramas doar eu sa te astept ca sa dicutam.
Mi s-a pus un nod in gat.
- Despre ce? am reusit eu sa intreb.
- Nessie… Cine e Jason?
Deja picase bomba. De acum nu putea fi mai rau.
- E…colegul meu de banca, ma-m balbait eu.
- Nessie..
Imi vorbea destul de bland. Asta m-a enervat. Eu semanam cu mama, voiam sa se dea vina pe mine atunci cand eram vinovata. Voiam sa se tipe la mine, voiam sa fiu certata, ca sa-mi invat lectia. Dar faptul ca tata imi vorbea atat de cald dupa ce a citit in mintea mea cate indoieli avusesem ma scotea din sarite! Am explodat.
- Tata, vrei sa termini cu tonul asta intelegator?
- Nessie, termina tu! Chestiile astea sunt normale…
- Nu sunt deloc normale! am tipat eu. Eu il iubesc pe Jacob, n-ar trebui sa am indoieli. E sufletul meu pereche, atunci de
ce ma simt atrasa de un baiat pe care abia l-am cunoscut si despre care nu stiu nimic?
De obicei, asta ar fi fost genul de discutie cu tata despre care m-as fi simtit stanjenita. Dar acum ma simteam atat de nervoasa, incat uitasem de asta.
- Ness… Ar mai trebui sa stii ceva…
- Ce? am strigat eu inca nervoasa.
- Baiatul asta… E ca tine…
- Adica?
- Jumatate om, jumatate vampir.
Ei bine, la asta nu ma asteptam. A fost un adevarat soc. Eu credeam ca in afara de mine si de fratii lui Nahuel, nu mai
existau alti…hibrizi.
- Tu de unde stii? l-am intrebat eu pe tata.
-Am citit in mintea lui. I s-a parut ca semeni foarte mult cu el, doar ca nu stia in ce sens. Apoi a ras in sinea lui si se
gandea la cat de rari sunt oamenii vampiri, asa ca nu ai avea cum sa semeni cu el decatdaca ai fi si tu unul.
- Tata… am inceput eu.
Ce aveam eu de gand sa-i cer era inuman. Voiam ca Jake sa nu afle, sa ramana intre noi. Dar m-am razgandit. Eu nu eram o mincinoasa si Jake avea dreptul sa stie.
-Vreau sa-i spun eu lui Jake. Sa nu afle din alta parte. Lasa-ma sa-mi fac curaj sa-i spun ca sa nu fie ranit mai tarziu.
Tata a zambit si a acceptat.
- Sunt mandru de tine, Nessie. Ma bucur sa vad ca esti corecta.
- Hm, corecta… am murmurateu sarcastica. Il iubesc si nu vreau sa fie ranit. Dar corecta nu e adjectivul potrivit pentru ce fac eu acum.

Uneori, un zambet, oricat de calduros te-ai chinui sa-l faci, nu iti poate sterge lacrima rece, de adevar, ce a cazut lin pe al tau obraz, inghetand locul in urma ei, si patrunzand adanc in inima cu ranile deschise, care dor tot mai rau, cu fiecare clipa care trece si fiecare lacrima cursa agale, pe obraz.



Dar, o lacrima , oricat ai incerca sa o tii adanc ingropata in lumina ochilor tai, poate sterge un zambet, chiar daca e bine “ infipt” astfel incat nimeni sa nu-si dea seama, in doar o clipa de neatentie, in care ranile ti se pot deschide brus, fara sa vrei.



Dar, spre binele nostru si al sufletului sau inimii noastre, trebuie sa zambim, chiar daca doare atat de rau, incat simti ca nu mai poti supravietui.

Invata sa invingi lacrima cu un zambet, pentru binele tau, dar si a celor care tin la tine. Pentru ca meriti sa traiesti pentru cei care te iubesc si te apreciaza, decat sa dispari, si sa ii faci si pe ei sa planga, ranindu-te astfel pe tine insuti odata cu durerea lor.”




Capitolul 3 – Vise si amintiri


Rose POV


Stateam cu Emmett si ii priveam pe cei doi. Stiam ca Bella il iubeste pe Edward, cu toate ca ea zice vezi Doamne ca e doar atractie, dar nu m-a lasat vreodata sa ii spun. Vedeam zi de zi sclipirea din ochii lui Edward, cand o vedea pe Bella, chiar si atunci cand se vedeau doar ca sa se certe, dar nu am zis nimic, crezand ca e doar imaginatia mea bogata. Dar acum, cand vad ce vad acum, sarutul lor dulce, care se aprofundeaza si mai mult si dandu-mi seama ca unul langa celalalt sunt ca niste ingeri coborati sa se iubeasca si ca sunt facuti unul pentru celalalt. Destinul ii vrea impreuna, si asa va fi. Sunt sigura!

Nu am vazut-o pe Bella vreodata sarutandu-se asa si nici pe Edward punand iubire intr-un sarut. De fiecare data, cand se saruta cu cineva, vreo idioata din scoala, se spala de gloss-ul ei absolut scarbos si ieftin, si avea o fata de dezgust total. Dar acum nu era asa, pentru nici unul dintre ei. Vedeam iubirea ce o puneau in acel sarut, ce cred ca pentru ei era intru-totul magic.

Pentru o clipa de neatentie de-a mea, am vazut cum Bella dispare, cu lacrimi in ochi, de langa Edward, si merge pe terasa. Nu stiam de ce… defapt stiam… dar nu, nu avea cum!!! Nu si-a amintit la nici un sarut, de scena cu violul, care I s-a intamplat ei, in acea seara blestemata!!!

Dar poate acum, cand avea si ea parte de fericire, dupa viol si mai nou, moartea parintilor, ranile sa I se deschida si amintirile sa ii scapa din catusele mintii si inimii sale, in care a zis ca le-a legat.

Daca e asa, nu o sa stiu ce sa fac. Am mai patit asta, de vreo doua-trei ori, dar atunci stiam ce sa fac. Dar, nu si-a mai amintit de asta de doi ani. Tocmai in seara zilei ei de nastere, a disparut din club si… am gasit-o jos, langa o banca, rezemata cu capul de trunchiul unui copac batran, plina de frunze vestejite si plangand. Imi amintesc perfect cum arata, pentru ca eu am gasit-o si am dus-o acasa. Hainele ei erau rupte, pline de noroi si frunze, la fel si parul ei. Ea plangea in hohote si sughita mereu, spunand incontinuu “ Nu vreau! Nuu, te rog! Nu!” si apoi izbucnea intr-un plans si mai puternic, de fiecare data.

Parintii ei nu stiu despre cele intamplate. Nu a vrut sa le spuna. Cand isi amintea, ma suna si fugeam pe geam, apoi mergeam la ea acasa, incercand sa o linistesc. Si reuseam. Dar nu si-a mai amintit de atata timp… chiar nu are voie la iubire?! Off…

Am gasit-o plangand, pe terasa si fumand la greu, ceea ce ea nu face decat cand revin amintirile. Am mers langa ea si am luat-o usor in brate, iar ea a tresarit, uitandu-se cu ochii rosii de la plans, speriata, la mine. Am mangaiat-o usor pe parul ei moale si frumos parfumat, incercand sa o linistesc. Si functiona! Incet-incet, se linistea, sughiturile fiind mai rare, si tigarea care arsese de una singura, nu mai era. Ramasese doar scrum, si fumul ce ardea, exact ca amintirile ce eu doream din rasputeri sa arda deasemenea. Dar stiam ca nu va fi asa. Inainte ii avea alaturi pe parintii ei si pe mine, chiar daca ei nu stiau despre ce e vorba cand plangea, dar o alinau cum puteau ei mai bine. Acum… nici ei nu mai sunt. Am ramas doar eu … eu… eu si… si Edward! Da! Edward o poate ajuta sa uite tot ce s-a intamplat acum doi ani si sa treaca peste moartea parintilor… dar nu ma va lasa sa ii spun… umm…. Dar nu trebuie sa afle..

Am condus-o in camera lui Edward, care surpriza! Avea aceleasi gusturi ca ea, chiar daca nu i-a vazut niciodata camera si nu ii cunostea prea bine gusturile. Sau cel putin, asa credeam eu… se pare ca m-am inselat. A fost usor uimita, dar fiind prea obosita si indurerata, a adormit cu capul pe perna mare, moale si pufoasa si cu puiutul pufos de perna in brate.

Am vrut sa cobor jos, si am dat de Edward pe scari. Se ducea spre camera lui.

– “Umm… Edward, te superi ca am dus-o pe Bella in camera ta? Doarme… Era prea obosita si indurerata, acum ca parintii ei nu mai sunt si i-au revenit amintirile din sear….” Ups! Am spus cam multee…

Am dat sa cobor scarile mai repede, evitandu-l si sperand sa nu fi auzit nimic din tot ce-am zis. Ok… eram hotarata sa ii spun despre asta dar nu asa, si nu acum!

– “Hey, Rose, despre ce vorbesti?!” a intrebat deodata serios si foarte, foarte trist, dand dovada de durerea sa pentru ca Bella a plecat, lasandu-l singur, fara sa ii spuna nici macar o vorba, pe canapea.

– “Umm… despre nimic. Sa nu o trezesti! Pa!!” am spus si am zbughit-o jos, lasandu-l pe el sa se duca la Bella, in camera lui.

Jos era un Emmett cat se poate de confuz. Puteai vedea asta pe fata lui si pe degetele lui care fluturau prin aer, cert ca vroia sa inteleaga ce anume s-a intamplat. Saracu’ meu iubit! Ursuletul meu prostut de ciocolata! Ma uitam la el si zambeam, mai exact chicoteam, aproape sa izbucnesc in ras. Aproape! Dar, si-a intors capul si m-a vazut, batand cu mana pe canapea, sa vin langa el.

– “ Hey, babe… Ce e cu porumbeii?? Nu mai pricep absolu nimic. Nothing. Nada. N… nu mai stiu alta limba…” a spus si a zambit, ca un copil nevinovat.

– “ Eu una nu credeam ca stii alta limba in afara de romana…” am spus si am schitat un zambet, de copil inocent… ingeras! Atunci am vazut un lucru nelipsit de la Emmett vreodata! Mi-a scos limba, exact ca un copil de doi ani. Am inceput sa radem amandoi.


Edward POV


Am plecat de langa Emmett ca deja ma acrea cu glumele lui nesarate si cred ca aveam sa innebunesc daca mai stateam o clipa langa el. Am suit cateva drepte, si am dat peste Rose. Venea din camera mea?! Oare ce-a facut acolo?

– “Umm… Edward, te superi ca am dus-o pe Bella in camera ta? Doarme… Era prea obosita si indurerata, acum ca parintii ei nu mai sunt si i-au revenit amintirile din sear….” Si apoi a tacut brusc. Cum adica amintiri???

– “Hey, Rose, despre ce vorbesti?!” am intrebat serios si speriat deasemenea. Ce amintiri pot fi acelea daca au facut-o sa plece de langa mine?!

– “Umm… despre nimic. Sa nu o trezesti! Pa!!” a spus si a zbughit-o jos. Oare ce a vrut sa spuna???

Am intrat in camera mea si am vazut-o pe Bella. Dormea la mine in pat, cu capul pe perna pe care dorm eu de obicei, nu pe cealalta, si cu puitul meu de perne in brate. Parul ei de culoarea mahonului era ravasit pe perne, raspandin aroma ei peste tot in camera mea. Respira regulat, ceea ce inseamna ca ea chiar a adormit.



M-am dus langa ea pe pat si am luat mana ei punand-o usor peste ea, apoi m-am bagat sub paturica cu care era imbracata, luand-o in brate. I-am luat mana in mana mea si am inhalat lacom aroma ei de frezii. Ma innebunea complet. Nu m-am putut dezlipi de ea nici o clipa.

Am adormit intr-un final, cu ea in brate. Stiu ca ea e Bella Swan, adica inamica mea No. 1 si ca imi va da o palma de toata frumusetea cand se va trezi, dar o iubesc si nu imi pasa. “ Dar mie da!!!” a tipat a naibii constiinta care nu intarzie sa apara. “ Auzi mah, i-a culca-te si tu si lasa-ma sa dorm.” Am tipat in gandul meu. “ Si daca nu vreau?!” a zis ingamfata. “ Hey, tu esti proasta?! Esti constiinta mea si pot sa te inchid in capsorul meu tampit una-doua. Duh!!” am zis si un zambet mi se forma in gand. Cum suna… ha ha!

Spre uimirea mea, a tacut si asa am putut adormi complet. Visele frumoase nu au incetat sa apara.

“Eram cu Bella in poienita din padure, pe care doar eu o stiu. Mergeam tinandu-ne de mana si uneori imi mai dadea si un pupic mic si dulce. Ne-am asezat jos pe iarba si soarele nu a incetat sa apara. Erau zori de zi. Ne-am uitat la florile ce sclipeau de la soare, avand roua pe ele. Dar cand m-am intors, Bella nu mai era. Am vazut ceva ce fugea rapid si stralucea precum diamantele. Putea fi de la un geam, dar eram intr-o poiana ce naiba?! Si Bella unde e?Nu putea fugi de langa mine asa repede, si fara sa o simt. Dar ce a fost cu stralucirea aia?

Am auzit un marait si cand m-am intors…”

M-am trezit speriat. Ce a fost cu visul asta? Si unde plecase Bella? “ La plimbare!” Iar a venit si asta hopa-Mitica?! “ Mah, tu mai taci ca esti proasta rau. Ce constiinta mai am si eu. Saraca de tine! Ai nevoie de un control la cap!” am spus zambaret. “ Pai draga, gandeste un pic! Eu sunt in mintea ta- mintea ta in capul tau- capul e al tau! Acum, cine are nevoie de un control?!” a spus si a inceput sa rada ironic. Mda, macar acum are si ea dreptate. “ Mereu am!!!” mda, bine ,pa!

Tot nu intelegeam ce se intampla in visul ala. Parca eram fericiti si ne uitam la roua de pe flori. De ce Bella a disparut tocmai cand soarele a aparut si nu inainte? Si acum, sincer, cum a ajuns asa repede? Si ce e cu sclipirea aia? Nu erau geamuri prin preajma… Si acel marait??!!! Hmm….

Am deschis ochii, vazand ca Bella ma privea si puteam citi dragoste in privirea ei. Dar apoi, sclipirea din ochii ei ciocolatii a plecat, si tristetea i-a invadat privirea, lasand sa cada doua lacrimi din colturile ochilor ei superbi. S-a ridicat usor, si a plecat de langa mine. Brusc, s-a intors si mi-a spus:

- “Edward, iti multumesc pentru acel sarut. Nu stiu daca Rose ti-a zis ceva sau nu, dar pentru mine a fost ceva magic. Nu stiu daca tu ai simtit la fel… Doar te saruti cu 600 de libidinoase pe zi…” a spus si in glasul ei predomina tristetea.. si era o urma de dezgust.

– “Bella, nu trage concluzii fara sa stii macar ce gandesc. Nu stiu de ce te comporti asa, dar…” am spus dar mi-a taiat-o scurt.

– “Tu nu stii nimic Edward. Nimic!” a spus si s-a enervat.

Inainte sa plece, am soptit :

“Bella, te iubesc…” s-a intors si mi-a spus, tot in soapta:

“Tu nu stii sa iubesti!” am ramas cu gura cascata, asteptand sa intre musca sau sa-mi cada tavanu’ in cap. Dar nu s-a intamplat nimic. Si tot nu pot sa imi dau seama ce a patit in seara de care a zis Rose. Defapt, despre care s-a scapat…

Si ce a fost cu visul ala???!!! Oare Bella a plecat stralucind?

Partea 1

Edward POV

Stateam pe hol, incercand sa o dau pe nesatula de Jessica jos de pe mine. Doamne, da’asta nu renunta niciodata? Ehh… e obsedata de mine saraca, ce sa-I faci??? O las sa viseze in continuare ca va avea parte de o noapte cu mine… Cum sa nu! O sa aiba parte de ea cand o deveni Bella preoteasa!!! Nimic posibil in asta!

,, Am eu o idee cum poti scapa de ea!!” Ca sa vezi! Minunata mea constiinta inoportuna a aparut… sa te auzim!!! ,, Nu vorbi in basini cu mine bai putza!”mdeah, sarcastica exact ca intotdeauna… ce sa-I faci, daca e dusa rau cu neuronii deloc-biata-mea constiinta… ,,Daca ma mai insulti mult, i-ati adio de la planul meu extra-mega-super-ultra-giga tare!” vai, da’ ce modestie pe tine mai nou… i-a sa te auzim… ,,Ce-ar fi sa o legi de pom????”spunand asta, pe fata mea a aparut un zambet pe care nici cu ranga nu il dadeai jos de pe fata mea…care va’ sa zica constiinta mea nebuna mai are un neuron in functiune… ,,Heeeey!!!” … scuze…

Deci, trebuie sa fiu total nebun daca am ajuns sa vorbesc cu ,,constiinta mea”… mda, am nevoie de un control rapid! ,, Asa credeam si eu!!!”a spus extrem de sarcastica tampita mea constiinta. Dar ce avem noi aici??? Swan… i-a sa ii vad reactia la ,,sarutul” meu cu Jessica – ce sa-I fac, macar sa-I dau si ei placere, asta doar sa o oftic pe Bella… uneori am impresia ca ma place… dar nu stiu… cert e ca eu sunt indragostit pana peste cap de ea, dar asta nu va afla vreodata. Revenind la saruut…. I-a sa o ofticam putin!

Am luat usor cu o mana talia Jessicai, si pe cealalta mi-am agatat-o in parul ei, apoi am inceput sa o sarut usor, dar vaca vroia mai mult, asa ca i-am dat ce isi dorea…. Bleach, ce scarbos… asta de cand nu s-a mai spalat pe dinti??? Sunt sigur ca, cu Bella nu m-as simti asa, ea are dintii mereu albi si stralucitori, exact ca perlele gasite de scafandrii profesionisti pe fundul oceanelor.

Acum ca Swan a plecat, i-am dat drumul Jessicai si i-am zis sa plece. S-a mai pisicit si fastacit ea pe langa mine, dar i-am zis iar sa plece, si asa a si facut. Huh… am scapat de o nebuna-obsedata-de-mine. Ce pot face? Daca sunt cel mai atragator baiat din scoala… Nu ca m-as plange de asta… dar uneori devine stresant… si gretos in cazul de fata!!!!

Cu Bella nu ar fi la fel… sunt sigur! Dar ea nu a avut nici macar o reactie, pur sisimplu s-a uitat cu o fata de ,, Scarboooos!!!” si a plecat mai devreme. Nu a schitat nimic care sa dea de gol tristetea ei… poate chiar nu ma place. Dar eu pe ea cu siguranta Da. Pot spune chiar ca o iubesc…. Cine nu s-ar indragosti de ochii ei verzi care mocnesc de fiecare data cand vede vreunul din familia mea, uneori chiar pe mine. Dar totusi, sunt asa de patrunzatori… si profunzi, dar eu nu reusesc sa deslusesc secretele care se afla in ei…. Seara, cand adorm, ochii ei imi vin in minte imediat ce inchid ochii, si nu mai pleaca pana dimineata…. Uneori o visez, alteori doar ii vad ochii…. Ce frumos ar fi sa se intample acele vise! Sa ne plimbam de mana pe plaja, la apus, si sa ne jucam in apa, eventual sa ne stropim, cum fac 2 copii si 2 indragostiti. Sa mergem in padurea verde care este peste tot prin Forks si sa ne plimbam fara griji, tinandu-ne de mana si uneori, sarutandu-ne… dar asta sunt doar vise…. Nu cred ca ea simte acelasi lucru pentru mine…. Dar niciodata nu ii voi putea uita chipul, ochii ei verzi ca doua oceane adanci si pierdute in timp, buzele ei rozalii si dulci presupun, mai ales buza de jos, pe care si-o musca tot timpul…parul ei de mahon, mireasma ei imbietoare, care pe mine ma farmeca de fiecare data, si mai ales, vraja pe care ea o are asupra mea… pff…. De ce nu pot fi si eu macar odata fericit???

Dar, sa revenim la lumea reala, pana nu ma pun pe bocit… Glumeam… Ha ha ha!!!

,, Ei bine… eu te cred in stare… doar papusica de Cullenica e mereu trist… oaaaa!!! Mi-a furat fardurile!! Oaaa!! Ohh stai, aia cu fardurile e Alice… da!!! Evrika!!! Mi-au distrus Volvo-ul!!!oaaaa!!!”… Ohh, mai taaaaaaaaaaaaaaaci!!!!!!!

Am revenit cu picioarele pe Pamant cand telefonul a inceput sa sune. Iubeam melodia asta… cum se numea?? Ahh da, Racla si Dee – 2 in 1… mi se potriveste… si cred ca asta e si soneria Bellei… se vede ca si ea sufera din iubire… dar oare pentru cine?? Ihh, ce enervanta poate fi persoana care ma suna!!!

,,Carlisle” … oups, imi retrag cuvintele… Mda, si asa am fost stresat destul…deci, sa raspund.

- Alo, tata?

- Edward, fiule… s-a intamplat ceva groaznic… trebuie sa veniti acasa! V-am invoit eu deja de la domnul director si pe voi si pe Bella. Trebuie sa…

- Stai, stai, stai!!! Ce legatura are ea cu noi???

- Fiule, parintii ei… accident de masina… erau prietenii mei cei mai buni! Si ai lui Esme de asemenea…. Au venit si Angela si Victor din Canada… stii bine ca toti 6 eram cei mai buni prieteni… spunand asta, am observat durerea din glasul lui… stiam cat de mult inseamna pentru parintii mei si ai lui Rose si Jasper, prietenii lor cei mai buni… chiar imi pare foarte rau, mai ales ca este vorba de parintii Bellei… va fi distrusa.. dar nu eu ii voi spune asta, i-o va spune Carlisle…doar e cel mai bun doctor din S.U.A. si stiu sigur ca a verificat el insusi ce s-a intamplat.

- Fiule, mai esti??

- Ahh, da tata! Dar nu eu ii voi spune vestea cea rea… asta e datoria ta! Dar ce fac daca nu vrea sa vina pentru ca nu ii spun ce se intampla?

- Eu de unde sa stiu… ia-o pe sus… l-a chestia asta m-a bufnit rasul… ha ha ha! Nu pot sa cred ca tatal meu a spus asta… wow

- Asa am sa fac! Fii sigur!

- Bine fiule, va asteptam! Pa!

- Pa, tata! Am ramas socat, pana m-a trezit Alice la realitate… era impreuna cu ceilalti… cred ca le-a spus directorul ca sunt invoiti si ca trebuie sa mearga si Bella cu noi… spun asta judecand dupa fetele lor… mai putin Rose… era tare zambareata! Uneori ma intreb ce se intampla cu ea… adica ea nu o insulta pe Bella, nu ii face nimic…. Ce o avea oare?

- Edward… a spus sora mea batand din picior ca o disperata nervoasa… era rosie la fata de furie… ce amuzant sa vezi un spiridus batand din picior si scotand fum pe urechi- la figurat, dar nu mai e mult si se intampla si la propriu…

Nu m-am mai putut abtine si am izbucnit in ras… Ha ha ha!!! Daca ar fi vazut ce fata are… ha ha ha…defapt ce fete au!! Si, incepe!

- Edward!!! Imi spui si mie de ce razi?! Arat comic nu-I asa??? Cred ca stii si de ce tinand cont ca te-a sunat Carlisle! Dar nu inteleg ce e amuzant in chestia ca imbecila de Swan vine cu noi acasaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!

- Alice, calmeaza-te!!! E un motiv intemeiat pentru care Bel… Swan vine la noi acasa… si nu e unul foarte fericit…

- Si i-a uimeste-ne, care e???!!! a intervenit Jasper, iubitul surorii mele…sunt impreuna de 2 ani… si Rose cu Emmett sunt iubiti… si e bine de ei ca locuiesc in aceeasi casa… dar sa revenim.

- Pai… umm… parintii Bellei… accident de masina…. Deces…

- Ohh… doamne! Renee si Charlie…. Erau niste oameni minunati… a spus Alice cu lacrimi in ochi… si o intelegeam… parintii nostri erau cei mai buni prieteni… si se vizitau des si dadeau petreceri… noi aveam cate 3 mame si 3 tati… dar acum 2 au murit….

- Off… daca eu ma simt atat de trista.. nu pot sa imi imaginez cum se simte Bella..

- Pai… defapt… Bella nu a aflat… i-am spus lui Carlisle sa ii spuna el…. Cand ajungem acasa…

- Si daca nu vrea sa mearga cu noi ce facem??? a vorbit pentru prima oara Emmett… si era serios… adica: EMMETT este SERIOS?????????????????

- Pai…deja i-am spus asta lui Carlisle si a zis sa o iau pe sus…. am spus si am schimtat un zambet nevinovat… ingeras ce sa mai !!! ,,Acum care n-are modestitate??? Ai??” iar ai aparut??? Basti de-aici!!!

- Ce?! Carlisle a zis asta???? Ahh vreau sa aud asa ceva de la el!

- Hey, Edward! Pot sa merg eu la ea sa o iau?? a intrebat Rose…

- Nu Rose, voi asteptati-ne in masina va rog..

- Ok… si au plecat.

Am pornit spre dulapul Bellei, unde trebuia sa fie… nu puteam sa imi ascund tristetea de pe fata… am vorbit cu ea cat de calm am putut, dar refuzand sa vina cu mine, am luat pe sus. Ea mi-a spus sa o dau jos si apoi sa nu o mai dau jos, ca isi strica coafura daca pica in cap.. cine sa o mai inteleaga???

Emmett POV



Mergeam pe hol de mana cu Rose, cand ne-a oprit directorul sa ne spuna ca suntem invoiti de Carlisle si ca trebuie sa mergem acasa. Eu mai aveam putin si topaiam ca scap de restul orelor complet de-adormit-copiii de la liceul asta plictisitoooooooor. Ne-am dus sa ii anuntam pe Alice si Jazz, de plecarea noastra acasa si de faptul ca Bella trebuie sa mearga cu noi… Alice, bineinteles, a facut o criza de isterie, urmata de un tipat care m-a infricosat…. Adica, Alice ma infioara mereu, cand e nervoasa… si eu nu ma sperii de nimic… inafara de SORA MEA…

Dupa vestea ingrozitore pe care ne-a dat-o Edward, am mers spre Jeep-ul meu… azi am venit toti cu el… toata lumea dinauntru’ era trista, abatuta si confuza… iar eu…. Eram toate la un loc… toti aveam cate 3 mame si 3 tati… si acum am ramas doar cu 2 din fiecare… e dureros…. Foarte…

Dar spre amuzamentul tuturor, Edward o luase pe sus pe Bella , cred ca asta datorandu-se faptului ca Bella nu a vrut sa mearga… Am izbucnit toti intr-un ras in hohote, dar ne-am oprit cand ne-am amintit de ce este Bella aici…

- Se pare ca nu a vrut sa vina…. am zis eu cu o mutra de ingeras, dar unul trist…

- Da, sunt de aceeasi parere…. a spus si Alice.

Noi toti eram in spate, asa ca Bella si Edward urmau sa stea amandoi in fata… imediat ce Edward a pus-o pe Bella pe scaunul pasagerului din fata, a sarit in masina si a blocat usile, evitand sa sara din masina, pentru ca toti stiam ca Bella era in stare sa faca asta, si multe altele.



- Edward, daca nu deblochezi usile in momentul asta, sparg geamul de la masina si tot ies!

- Heeey, stai putin! Asta e Jeep-ul meu, copilasul meu! Nu ai sa indraznesti!

- Pune-ma la incercare papusica mica-mica! spunand asta,a scos pantoful si a dat in geam, dar spre ghinionul ei, nu s-a spart.

- Acum cine e papusica mica-mica? Defapt, cine are pantofi de papusica mica-mica??am spus eu sarcastic.

- Ohh, mai taci din gura aia mare care o ai! Si acum, imi spune si mie cineva ce mama naibii caut in masina voastra???? spunand asta, toata lumea a avut din nou fetele acelea indurerate… Ce?? Ce am mai spus acum??? Doamne ce ciudtai sunteti! Ma mir cum de aveti niste parinti asa minunati. Si ai mei sunt minunati, de aceea sunt asa adorabila, dar voi…. Sigur nu sunteti adoptati???? Bine, asta inafara de Rose, care ea saraca trebuie sa va suporte…ups!

- Ce?? De ce pe Rose nu o urasti??? Si parintii tai… erau minunati! a spus Alice furioasa… dar dupa si-a pus mana la gura.

- Am ajuns… a soptit Edward.

- In sfarsit! Eu te zic lui Carlisle ca m-ai luat pe sus! a spus Bella facandu-se suparata.

- Defapt, el a spus ca daca te impotrivesti, Edward sa te ia pe sus… am afisat din nou o fata de ingeras si cu totii am pufnit in ras, numai Bella s-a uitat furioasa la noi si a fugit spre casa, dar cand a deschis usa, a impietrit!

Bella POV

Nu mai puteam suporta! Judecand dupa fetele lor, stiam ca e ceva de rau… si simteam junghiuri in piept si inima imi batea nebuneste, si asta se intampla doar daca cineva pe care il iubesc mult a patit ceva. Si Alice a zis ca parintii mei erau minunati… De ce a vorbit la trecut??? Nu am mai asteptat si am deschis usa, dar am impietrit.

Carlisle si Esme erau pe canapea si plangeau, iar Angela si Victor stateau pe cealalta canapea, fata in fata cu ei, si erau tristi si abatuti. Nu stiam ce se intampla, asa ca am intrat. Rose a venit in fuga si m-a luat de mana, ceilalti fiind impietriti la vederea noastra, dar le-am scurt ca eu si Rose suntem cele mai bune prietene fara ca ei sa stie si au tacut, nestiind ce sa mai spuna.

Eu am fugit spre canapea, asezandu-ma langa Esme. Ma durea sa ii vad asa, si o lacrima rece mi-a traversat lin obrazul. M-am uitat la copiii lor, si erau al fel de tristi ca ei. Ne mai putand sa ma abtin, am intrebat ce se intampla.

- Imi spune si mie cineva, va rog, ce se intampla de m-au adus Alice, Edward, Jasper, Emmett si Rose aici? Si ca tot vorbim de ei, de ce sunt asa de tristi?? Si voi de ce aratati asa de distrusi?? Ce s-a intamplat? aproape am urlat…

- Bella, draga mea…. Parintii tai… au.. au mmm… au murrrit… a spus Esme si a izbucnit in plans.

In momentul ala, am simtit cum cerul a cazut peste mine. Nu m-am putut misca, pur si simplu am ramas ca o statuie, o statuie vie, care plange- pentru ca imi simteam lacrimile pe obraz, lacrimi care erau ca niste cutite ce imi strapungeau inima si o faceau bucatele, toate fiind parte din mine. Parca m-am rupt de lume, cand am auzit ce a spus Esme. Usor, usor, am simtit cum ochii mi se inchid si simturile imi dispar. Atunci, am realizat ca eram intr-o bezna totala. Au murit, au murit, la naiba au muriiiiiiiiiiiiiittt!!!!!!!!!! De ce Doamne imi faci mie asa ceva??? De ce? De ce ma urasti??? Ce ti-am facut eu tie??? Ce???

Nu imi puteam reveni, dar extenuata de durerea profunda si ireparabila si gandurile ce ma macina pe dinauntru… am simtit cum m-am stins, ca un bec lipsit de vlaga si de o lumina puternica, ca un neon fara viata ce lumineaza pe strazile pustii, ca un felinar caruia i-a fost ucisa lumanarea vietii, lumina de care avea nevoie ca sa existe cu adevarat. Usor, usor, am simtit cum ma scurg intr-un somn adanc si fara sfarsit, asta daca nu o faceam deja. Atunci, am stiut ca am adormit. Gandurile au incetat, durerea a disparut usor-usor si m-am simtit libera, fara griji, dormind, ca un prunc, ca un copil nevinovat ce nu stie despre obstacolele si provocarile vietii. Ce nu stie despre durerea din sufletele oamenilor nevinovati, trecuti prin viata cruda de zi cu zi, sau poate vinovati, dar totusi ucisi pe dinauntru de remuscari, durere si… singuratate.



Am simtit ca nu mai exist, ca totul ma paraseste. Usor-usor au aparut amintirile frumoase, ce imi pareau ca niste vise vechi, de demult, uitate de vreme, de lume si fara fericirea pe care o aveau atunci, fericire ce s-a stins odata cu disparitia ritmului facut de inima vie a personajelor principale, ce le faceau niste clipe de neuitat si complet fascinante. Acum, sunt pure amintiri suflate de vant, in mintea mea, si in inima inghetata.

Bezna…



Partea a 2-a



Edward POV

Imediat ce a deschis usa, parca s-a tranformat intr-o stana de piatra. Pur si simplu a intepenit. Rose a fugit si a luat-o de mana, si noi am inceput sa ne holbam. Ea si Rose??? Mereu ma intrebam de ce se poarta asa ciudat una cu alta… si acum am inteles, Bella ne-a spus ca ele doua sunt cele mai bune prietene pe ascuns. Toata lumea a fost mirata, unii chiar indignati, poate se simteau tradati, dar ne-am amintit motivulpentru care Bella era aici.

S-a desprins de mana lui Rose, si a fugit spre Esme. A intrebat-o ce se intampla, se vedea ca e disperata, pot spune chiar exasperata, pentru ca toata lumea se comporta ciudat, chiar era trista, numai ea nu pentru ca nu stia ce avem noi…

- Imi spune si mie cineva, va rog, ce se intampla de m-au adus Alice, Edward, Jasper, Emmett si Rose aici? Si ca tot vorbim de ei, de ce sunt asa de tristi?? Si voi de ce aratati asa de distrusi?? Ce s-a intamplat? a spus aproape urland.

- Bella, draga mea…. Parintii tai… au.. au mmm… au murrrit… a spus Esme si a izbucnit in plans.

Era confuza, si am simtit cum s-a ,,pietrificat”. Datorita lacrimilor reci ce ii treaversau fata, incalzind locul in urma lor si lasand dungi rosii deschise, mi-am dat seama ca intelesese. Dar nu suspina, nu tipa, pur si simplu statea si se uita in gol, la un punct inexistent, pe care nu-l puteam urmari. Era blocata intre vis si realitate, parca zbatandu-se printre ganduri, pentru ca, chiar daca nu se misca nici macar un milimetru, lacrimile nu se opreau, ci continuau sa curga incontinuu, din toate partile ochilor ei verzi si inghetati, pentru ca acum nu exprimau nimic. In ei puteai citi foarte putin confuzie, durere si singuratate. Ma simteam neputincios, nu aveam putere sa o ridic si sa o fac sa reactioneze. Dar picioarele mele erau lipite de podea, si simtul de control asupra corpului meu, disparuse odata cu pierderea privirii si gandurilor Bellei intr-un spatiu interzis si necunoscut mie. Oare ce gandea acum? Intre ce se zbatea? Oare constientizeaza ca nu se misca? Oare la ce concluzii a ajuns? Ce va face? Voi inceta odata cu intrebarile astea, pentru Dumnezeu?!?!

Neputand sa imi iau privirea de pe chipul ei rece si indurerat, am observat cu ochii I se inchid dar nimeni nu facea nimic. Incet-incet, respiratia ei a devenit regulata, si tot corpul i s-a relaxat instantaneu. Atunci, toata lumea a fost sigura ca Bella a adormit. Dar sentimentul de neputinta nu ma parasea. Puteam sa o trezesc, sa o strang in brate, sa isi poata odihni capul pe pieptul meu si sa o simt aproape, sa poata plange pe umarul meu, sa o consolez, sa ii arat cat de mult o iubesc si chiar daca sentimentul nu e reciproc, nu voi inceta sa o fac vreodata. Vreau sa o ajut, sa o linistesc si sa ii spun ca o ador si ca nu vreau sa mai plece vreodata de langa mine, ca ea e ingerul si intreaga mea viata lipsita de sens fara ea.

Off… as vrea atat de mult sa fie cu mine si sa imi spuna ca ma iubeste si ca nu vrea sa se mai desparta vreodata de mine. Dar astea sunt vise, si numai vise. As vrea atat de mult… dar nu poate fi real ceea ce eu sper cu ardoare.

Neputinta… neputinta, neputintaaaaaaaaaaaa!!! Vreau sa fac ceva! O Doamne cred ca o sa-mi smulg parul din cap!



Dar cum Emmett e Emmett, incepe sa trancane.

- Heey lume, lume! aproape a zbierat.

- Taci Emmett ca de nu te fac una cu Pamantul una-doua! am soptit eu.

- Haideti maiii! Dar doarme ca un prunc… uhh… umm…. Ce ar fi daca… daca…. Daca am mazgali-o pe fata? a spus si a facut o fata de martir, un biet copil inocent, ce sa-ti povestesc.

- Ha ha ha!! au inceput toti sa rada.

- Eu … uunaaaa… suntttt… de acco…ord! a spus Alice printre hohotele incontrolabile de ras.

- Incetati! ne-am rastit eu si Rose la ei si, spre uimirea mea, a functionat. Huhh, ce bine e cand tac! Ar trebui sa tipam mai des la ei. Facem echipa buna la urlat…

-> Ceva gen : Bella( fetita) mazgalita de Emmett(clovnul) =))

- Hey copii, se trezeste Bella. a spus Carlisle in soapte.

Si atunci, zana mea a deschis usor ochii, clipind delicat, incercand sa-si dea seama unde se afla. A bulbucat ochii cand, fara sa mai gandesc, m-am asezat langa ea, am luat-o de mana si… si… am sarutat-o suav si usor pe buzele ei dulci si moi, catifelate, ca cea mai fina matase. Nu a trecut mult timp, si ea mi-a raspuns la sarut. Fluturii din stomac nu au intarziat sa apara. Ma simteam intreg, perfect, ca si cum pana acum ceva din mine ar fi lipsit, parca ar fi fost…mmm… plecat la plimbare si acum e revenit… Bine ai venit acasa…iu..iuuub…ohh… Bine ai venit acasa, IUBIRE!



In spatele meu auzeam doar ,, Uhh!”, ,,Ohh!”, ,,Ce naiba?!” si ,, Ce dragut! Le sta bine impreuna! Atat de cute!”

Am simtit cum toata lumea paraseste camera, si raman doar eu cu Bella, cu Bella mea, cu frumoasa mea. Buzele ei usor incepeau sa se deschida, lasand loc respiratiei proaspete si reci, de capsuni, in gura mea. O simteam pe fata, intelegand ca sarutul nostru se aprofundeaza, si ca ea isi doreste asta la fel de mult ca mine. Am simtit aroma de pe buzele sale, si cum acestea s-au deschis, invitandu-ma inauntru. Limbile noastre s-au atins, usor, nu salbatic cum sarutam acele fete disperate dupa mine. I-am simtit aroma si mai profund, experimentand gustul ei, si cunoscand locuri noi, simtind cum si ea face acelasi lucru. M-am simtit minunat, dar cum vine, totul pleaca.

Am simtit cum Bella se desprinde de mine, aroma ei atingandu-mi fata. M-a muscat usor de lobul urechii, producandu-mi o senzatie de placere, gemand usor si apoi… apoi s-a ridicat si a plecat, lasandu-ma singur pe canapea.

Bella POV

Usor usor, simturile mele incepeau sa prinda iarasi viata. Am deschis ochii usor, clipind incet, revenindu-mi din somnul bine meritat. Am realizat unde ma aflu, la casa familiei Cullen, dar fara sa mai pot zice ceva in legatura cu motivul pentru care ma aflu aici, m-am holbat la Edward ca la tari straine.

Aparand de nu-stiu-unde, se asezase lent langa mine, imi lua delicat mana intr-a lui si…

Partea a 3-a



Si m-a sarutat… What?! Am stat cateva secunde sa vad ce face, dar apoi am raspuns la sarutul lui atat de dulce. Era ce imi doream eu de mult timp, dar credeam ca nu se va intampla. Buzele noastre se uneau , formand cel mai perfect sarut din lume. Ma simteam asa de bine. In spate se auzeau : ,,Uuuu”-bineinteles, Emmett, “Ce naiba?”- Alice, desigur, “Ce cute!”-Rose, ea stia ca il plac, si cu toate ca insistase sa o las sa ii spuna, nu a facut-o si mi-a acceptat ruga sa taca, “Ce bine le sta impreuna!”- asta au spus parintii lui Edward… Jasper radea… whoa i-a stai putin, parintii lui Edward?!

Mdeah… ce mai conteza. Am auzit cum toata lumea paraseste camera, asa ca am aprofundat sarutul, simtindu-I gustul in intregime. Dar nu am putut continua, deoarece amintirile cu acea clipa groaznica au reaparut, si m-am retras rapid, lasandu-l pe Edward singur pe canapea. Am aruncat o ultima privire in spate si am vazut ca era.. trist?! Si confuz…

Doar Rose stie ce am patit atunci… in acea noapte blestemata… ohh de ce trebuiau sa revina amintirile chiar acum Doamne??? Nu aveam nevoie de ele. Edward e tot ce am vrut si inca vreau, dar de ce au aparut amintirile tocmai la el, si nu la alt baiat?! Ohh, desigur, deoarece pot fi eu vreodata fericita? Raspuns, Nu. Logic, era de asteptat.

Blestemata fie acea noapte neagra! Nu vreau sa imi mai amintesc de ea! Parca am inchis demult amintirile acelea intr-o cutie si am incuiat-o cu o cheie pe care am aruncat-o in oceanul de lacrimi varsate. Nu pot sa cred ca au revenit, si tocmai cand eram cea mai fericita din Univers. Imi urasc viata asta cruda! De ce?! Atat vreau sa stiu: de ce?????!!!

Oricat a incercat Rose sa ma consoleze si imi spunea: “Vei trece si peste asta, Bella! Esti tare, asa ca trebuie sa fii in continuare! Cu timpul o sa uiti! Te rog revino-ti!!!” , nu a reusit. Mereu a fost parte din mine acea “ intamplare” si inca e, pentru ca am observat ca acea cutie s-a deschis, nu a ramas incuiata in coltul cel mai indepartat al subconstientului meu. A pasit incet spre iesire, fara ca eu sa stiu, si deodata Buff afara cand nu vroiam asta pentru nimic in lume.

De ce a trebuit sa ma aflu eu acolo? de ce a trebuit ca eu sa fiu v.. v….



Emmett POV



Impietrise. Imi venea sa ii dau un bobarnac ca la statui, asa ca sa se dez…des… dezpietreasca… nu stiu cum se zice…mmm… in fine.

Am pasit in casa, toti cu fetele de caine plouat si am ascultat cum Esme, plangand, ii da vestea Bellei. Tuturor ne parea rau. Parintii Bellei au fost mereu ca si parintii nostrii, cu toate ca noi, copiii, nu ne intelegeam. Si eu eram trist, dar nu puteam sa arat. Ce naiba?! Eu sunt Mister Amuzantul… clovn cum imi mai zice Edward… ehh e buna si porecla aia… mda…

Dar Bella nu a avut reactia la care eu ma asteptam. Nu a inceput sa tipe, sa zbiere ca nu e adevarat. Pur si simplu s-a transformat intr-o stana de piatra. O stana de piatra pe care Edward o iubeste. Pentru ca eu si Jazz stim ca Edward e indragostit lulea de Bella… hmm el crede ca ea nu o sa ii dea atentie niciodata. Dar eu, cum ma pricep la fete…

“ Mah da’ ce modest mai esti pe ziua de azi!”

Tu mai taci. Asa, sa revenim… eu cum ma pricep la fete, zic ca si Bella e indragostita de el… cum era melodia aia… “ M-am indragostit lulea, de-o fata din scoala mea…”… mda, dar e manea… bleach… nici nu stiu unde am auzit-o…hmmmm..

Deodata, Bella a inchis ochii si a cazut pe spate, cu capul rezemat de canapea. Respira regulat, deci e cert ca adormise. Edward era parca lipit de podea. Hmm.. poate o sa ii fac o farsa de genu’… sigur o sa ii fac una. Ha ha ha! o sa fie asa amuzant!!

Dupa 2 ore….

Mda, a dormit doua ore ca un ingeras, doua ore in care eu m-am abtinut sa nu o mazgalesc pe fata, pentru ca imi luam bataie si eu, si Alice de la Eddie-amorezatu’ si de la Rose-fiara… vai vai! Daca ar ajunge si iubita-mea sa ma bata, as fi fraier… dar sunt mort dupa ea… uuhh

Insa, Bella a inceput usor usor sa se trezeasca… ha ha! zici ca era speriata de bombe cand Edward s-a asezat langa ea si a sarutat-o.. ha ha ha!! wow wow wow.. stop cadru! Edward a facut ce? M-am uitat iar si aia doi se sarutau de zor…. Ohohoo deci nenea-Eddie a avut curaj pana la urma… mama si se vede ca si ei ii place. Imi venea sa strig: “ Bella si Eddie stau in copac, si se saruta neincetat!” dar stiam ca ma vor lua la bataie, asa ca am scos doar un “ Uuuu!” si desigur, Alice facea crize si Jasper radea si se tinea cu mana de burta! Daca Alice o sa mai faca asa, sigur va face riduri. Jasper radea si de ea, si de faptul ca Edward a indraznit. Micul Eddie e acum barbat! Yeeey!

Am plecat toti din camera, lasandu-I pe aia 2 sa se sarute in continuare, doar eu si Rose am ramas sa ii spionam. Dar Bella s-a desprins din sarut si a plecat, lacrimi curgand pe obrazul ei. M-am uitat intrebator la Rose, dar nici ea nu era, pentru ca era cu cativa metrii mai in fata, mergand dupa Bella. Dar de ce a plecat asa? Plangand?!

M-am dus la Eddie-barbatel si am incercat sa il fac sa isi revina din confuzia si tristetea ce erau pe chipul sau.

- Hey, Edward ce sarut! Mama-mia!ce gust avea???

- Ohh mai taci… si avea gust de capsuni…

- Dar de ce a plecat asa?

- Eu de unde vrei sa stiu??Ma duc la mine in camera. Daca o vezi pe Bella spune-I ca vreau sa vorbesc cu ea.

Spunand asta, a plecat in camera lui si eu am ramas singur pe canapea.