Fanfic Blog

Mama imi povestise despre cum il cunoscuse ea pe tata. Ea tocmai se mutase in Forks si era intrigata de tot ceea ce reprezenta familia Cullen. Ea mirosea pentru tata foarte apetisant, dar cu toate astea s-au indragostit inevitabil unul de celalalt, mama a aflat adevarul despre el si adevarata lui origine, dar nu a deranjat-o.
De ce aveam eu impresia ca povestea se repeta? Doar ca acum nu era nimeni nou venit, caci liceul tocmai incepea.
Desigur, luand in calcul faptul ca eu abia sosisem in oras…
Dar povestea mamei nu avea cum sa se repete cu mine. Eu il iubeam pe Jacob. El era sufletul meu pereche. Cum ma puteam macar gandi la altcineva? Sentimentele mele pentru Jacob erau perfect clare, stiam cat de mult il iubeam, dar atunci ce simteam pentru acest baiat?
- Buna, mi-a spus vocea de langa mine.
Minunat! Dupa ce ca aveam atatea indoieli, mai trebuia sa ma deruteze si mai mult! Dar fii politicoasa, Renesmee!
Am schitat un zambet si i-am raspuns cat de cald am putut. Pana la urma, aveam jumatate dintre trasaturile unui vampir si nu as fi vrut sa-l sperii. Mai ales ca mirosea destul de bine…
- Mmm…Buna!
- Numele meu e Jason, al tau care e?
O abordare directa…Nu statea la discutii. Il mai chema si Jason! Jason, Jacob… Asta nu era una din zilele mele bune.
- Renesmee. Renesmee Cullen.
- Frumos nume. Unic, mi-a zambit el. Aa, tu esti fiica doctorului Carlisle Cullen, noul medic?
Avand in vedere ca toti Cullen-ii aratau prea tineri pentru a fi parinti, mai ales bunici, in cazul lui Carlisle si al lui Esme, ei trecea drept parintii nostri adoptivi, tata, Jasper, eu si Rosalie treceam drept fiii lor adoptivi, mama trecea drept iubita tatei, Alice-iubita lui Jasper, Jacob trecea drept iubitul meu, insa el nu a vrut in ruptul capului sa mearga la scoala, prefera sa spuna ca el se lasase de scoala sau orice alta scuza ii trecea prin cap, iar Emmett trecea drept iubitul lui Rosalie. Probabil ar fi fost ciudat sa treceam toti drept copiii adoptivi al lui Carlisle. Pana la urma, se presupunea ca el si Esme au doar 27 de ani. Nu erau chiar atat de nebuni incat sa adopte opt copiii la doar 27 de ani! De fapt, se credea ca ei ne adoptasera cand eram deja mari. Poveste tare incurcata, preferam sa nu ma gandesc la asta.
- Fiica adoptiva, i-am spus eu.
- Aa.
Atat a durat conversatia noastra pe parcursul acelei ore. Probabil vazuse si el lipsa mea de chef, care era mai degraba necesitatea de a sta departe de el ca sa evit sa-l ranesc pe Jacob. Pentru ca ar fi fost atat de usor sa-l ranesc… Doar daca il atingeam o data si gandul meu zbura la acest baiat i-as fi facut rau. Si Jacob era ultima persoana din lume care merita sa fie ranita.
Iubirea lui Jacob pentru mine fusese imensa din prima clipa in care ma vazuse, caci atunci si-a dat seama ca eram sufletul lui pereche, desi el ma ura pentru ca i-am dat mamei mortalitate. Dar odata cu aceste suflete pereche, totul s-a schimbat. Destinul nostru era stabilit. Ne era scris sa fim impreuna. Inca din prima zi ma iubise, iar iubirea lui crestea pe zi ce trece mai mult, crestea cu fiecare privire, cu fiecare atingere, cu fiecare sarut, cu fiecare soapta… Si sentimentele mele pentru el erau la fel de profunde. Il iubeam, asta era o certitudine. El era viata mea, aveam nevoie de el ca de aer. Dar acum apare acest Jason, care imi da intreg universul peste cap. Arata bine, era politicos si vorbea foarte frumos… Numele lui mai si semana cu numele sufletului meu pereche.
Dar de fapt, ce era cu mine? Ii permiteam unui nou venit sa-mi rastoarne intreaga existenta? Viata mea era frumoasa si linistita inca de cand m-am nascut(exceptand “incidentul”, cum ii placea lui Carlisle sa-l numeasca, cu clanul Volturi). Jason? Jason nu reprezenta nimic pentru mine. Era doar un coleg de banca, care mi se parea foarte atragator si interesant, pentru care, daca dadeam frau liber inimii, puteam nutri sentimente… Jacob? De Jake aveam nevoie cum aveam nevoie de aer si de sange. Nu exista comparatie.
***
Ceilalti plecasera deja acasa, numai tata a ramas sa ma astepte. Asta m-a indus in eroare, caci puteam foarte bine sa fug pana acasa. Chiar aveam nevoie sa alerg dupa ora cu Jason…
Oh, nu! Atunci mi-a picat fisa. Tata imi citise gandurile! Stia de indoielile mele…
M-am urcat in Volvo-ul lui argintiu rusinata, dar se lasase o tacere stanjenitoare. Am decis sa ma prefac ca nu-mi dadusem seama de ce stia el si sa incep o discutie simpla, plictisitoare.
- Mama de ce nu a ramas cu tine?
- Toti am terminat orele inaintea ta, asa ca am ramas doar eu sa te astept ca sa dicutam.
Mi s-a pus un nod in gat.
- Despre ce? am reusit eu sa intreb.
- Nessie… Cine e Jason?
Deja picase bomba. De acum nu putea fi mai rau.
- E…colegul meu de banca, ma-m balbait eu.
- Nessie..
Imi vorbea destul de bland. Asta m-a enervat. Eu semanam cu mama, voiam sa se dea vina pe mine atunci cand eram vinovata. Voiam sa se tipe la mine, voiam sa fiu certata, ca sa-mi invat lectia. Dar faptul ca tata imi vorbea atat de cald dupa ce a citit in mintea mea cate indoieli avusesem ma scotea din sarite! Am explodat.
- Tata, vrei sa termini cu tonul asta intelegator?
- Nessie, termina tu! Chestiile astea sunt normale…
- Nu sunt deloc normale! am tipat eu. Eu il iubesc pe Jacob, n-ar trebui sa am indoieli. E sufletul meu pereche, atunci de
ce ma simt atrasa de un baiat pe care abia l-am cunoscut si despre care nu stiu nimic?
De obicei, asta ar fi fost genul de discutie cu tata despre care m-as fi simtit stanjenita. Dar acum ma simteam atat de nervoasa, incat uitasem de asta.
- Ness… Ar mai trebui sa stii ceva…
- Ce? am strigat eu inca nervoasa.
- Baiatul asta… E ca tine…
- Adica?
- Jumatate om, jumatate vampir.
Ei bine, la asta nu ma asteptam. A fost un adevarat soc. Eu credeam ca in afara de mine si de fratii lui Nahuel, nu mai
existau alti…hibrizi.
- Tu de unde stii? l-am intrebat eu pe tata.
-Am citit in mintea lui. I s-a parut ca semeni foarte mult cu el, doar ca nu stia in ce sens. Apoi a ras in sinea lui si se
gandea la cat de rari sunt oamenii vampiri, asa ca nu ai avea cum sa semeni cu el decatdaca ai fi si tu unul.
- Tata… am inceput eu.
Ce aveam eu de gand sa-i cer era inuman. Voiam ca Jake sa nu afle, sa ramana intre noi. Dar m-am razgandit. Eu nu eram o mincinoasa si Jake avea dreptul sa stie.
-Vreau sa-i spun eu lui Jake. Sa nu afle din alta parte. Lasa-ma sa-mi fac curaj sa-i spun ca sa nu fie ranit mai tarziu.
Tata a zambit si a acceptat.
- Sunt mandru de tine, Nessie. Ma bucur sa vad ca esti corecta.
- Hm, corecta… am murmurateu sarcastica. Il iubesc si nu vreau sa fie ranit. Dar corecta nu e adjectivul potrivit pentru ce fac eu acum.